Ceea ce până mai ieri era o ruină a devenit unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale din această parte a Moldovei. Umilinţele suportate de acest sfânt locaş de-a lungul timpului s-au şters, pelerinului sau trecătorului fiindu-i înfăţişată astăzi o imagine care uimeşte. Strălucirea şi grandoarea conferite de ctitorii săi au fost redate prezentului. Ziduri de incintă refăcute, biserica restaurată, clădiri consolidate, toate acestea reprezintă împlinirea unui efort continuu susţinut de Eparhia Romanului şi Bacăului prin protosinghelul Eftimie Bolin, stareţul acestei mănăstiri. „Clădirile de patrimoniu au fost restaurate, consolidate, pictura interioară de asemenea. Au fost îmbunătăţite căile de acces, au fost modernizate utilităţile şi s-au creat două noi locuri de muncă“, a explicat părintele Eftimie Bolin, duhovnicul mănăstirii. De la reprezentanţii autorităţii locale, la profesori şi simpli oameni ai zonei, cu toţii sunt uimiţi de transformarea acestei zone.  „Aici era un loc unde trăiau bătrânii, în rest totul era părăsit. Circulau multe legende despre mănăstire, despre aceste meleaguri. Acum însă mănăstirea a fost refăcută şi are tot ceea ce este nevoie pentru a promova turismul religios în această zonă“, a declarat Aurora Milea, directorul Liceului Tehnologic Răchitoasa. În ceea ce priveşte biserica mare a mănăstirii, lucrarea de restaurare a fost realizată într-un timp record, doar întru-un an, şi într-o manieră impecabilă de prof. univ. dr. Ana Maria Baciu, recunoscut şi apreciat restaurator clujean care activează în acest domeniu de peste trei decenii. La momentul finalizării proiectului de la Răchitoasa, distinsul profesor a ţinut să remarce că „restaurarea picturii realizată în tehnica tempera de la biserica Mănăstirii Răchitoasa a fost cea mai complexă şi mai dificilă lucrare“. Însă, rezultatul este unul admirabil. La rândul său, prezent la finalizarea lucrărilor ca delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, a remarcat faptul că „Mănăstirea Răchitoasa este prima aşezare monahală din această zonă a Moldovei restaurată integral din fonduri europene, devenind în acest moment unul dintre cele mai reprezentative locaşuri de cult monahale din această eparhie“. Prin acest proiect deosebit şi unic în sudul Moldovei se împlineşte „obiectul general care constă în dezvoltarea şi promovarea turismului cultural şi religios la ansamblul de monumente istorice de patrimoniu“, după cum a precizat părintele Eftimie Bolin. Restaurarea ansamblului Mănăstirea Răchitoasa în vederea introducerii în circuitul turistic a fost realizată printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5, implementat în perioada aprilie 2014 - decembrie 2015.

Închinată mănăstirii Vatopedu de la Muntele Athos

Istoria acestei mănăstiri, care de doar câţiva ani şi-a recăpătat statutul pierdut în urmă cu 140 de ani, se întinde pe durata a patru secole. La sfârşitul veacului al XVII-lea marele clucer Ianaki a făcut la Răchitoasa o bisericuţă mică durată de lemn de stejar, care se găsea lângă Mănăstirea Răchitoasa de astăzi. Pe locul unde se afla altarul acesteia s-a ridicat o cruce. Locaşul iniţial a servit drept biserică a cimitirului sătesc. Mai apoi, în anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki şi cu soţia sa Theofana, fiica voievodului Mihai Racoviţă, au zidit actuala mănăstire şi au înzestrat-o cu moşii. În testamentul său, scris în româneşte în anul 1704, spătarul Ilie Ianaki scria următoarele: „Cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală şi aşezare ce am făcut, să fie triclet şi proclet afurisit“, adică, ne lămureşte el mai departe, „să fie blestemat de Domnul Dumnezeu şi de toţi sfinţii. Amin“. Incapabil să administreze mănăstirea, fiul său, Gavriil, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos. Din nefericire, biserica mănăstirii Răchitoasa a fost dărâmată de cutremurul din 31 mai 1739. A fost renovată, ultima oară, la sfârşitul secolului XIX. Aşa după cum informează  Melchisedec Ştefănescu, Episcop al Romanului, în anul 1882: „Mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deţinuţii, precum şi personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite şi umede şi reclamă urgente îmbunătăţiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaş de condamnaţi la moarte“.