Manifestare dedicată eroilor în Parohia Filipeni

Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail)

Manifestare dedicată eroilor în Parohia Filipeni

Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a participat duminică, 7 februarie 2021, la o serie de manifestări religioase şi comemorative în Parohia Filipeni, raionul Leova, Republica Moldova.

Ierarhul a sfinţit o troiţă a eroilor căzuți la datorie în Afganistan (Boișteanu Nicolae, Banu Vladimir și Tataru Victor) în perioada 1983-1984, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Basarabiei de Sud. Prin implicarea autorităţilor locale, a mai multor instituţii şi a altor binefăcători, lângă troiţă au fost ridicate şi busturile celor trei eroi. PS Veniamin a vorbit celor prezenţi despre jertfa și despre sacrificiul soldaților căzuți la datorie, subliniind responsabilitatea pe care o avem pentru cinstirea memoriei lor. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa autorităţilor centrale, raionale şi locale, precum şi de cea a membrilor Asociației Veteranilor din Afganistan. Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, a subliniat că celor care se jertfesc pentru țară trebuie să li se aducă o cinstire deosebită. Primarul comunei Filipeni Tudor Comerzan a menţionat că „această inaugurare este în memoria a trei bravi ostași care puteau să devină oameni mari”. Totodată edilul comunității a ținut să mulțumească oficialităților, precum și Preasfințitului Părinte Veniamin, pentru rugăciunile și binecuvântările care au fost revărsate peste comunitate în această zi. Mulțumiri a adus și preotului Ioan Goreanu, parohul satului Filipeni, care s-a implicat în organizarea acestui eveniment. Datele oficiale relevă că în războiul din Afganistan au participat circa 12.500 moldoveni, dintre care 300 de persoane și-au pierdut viața, iar alții 257 au rămas invalizi.

Citește despre: