Manifestări dedicate Sfintei Parascheva la Roman
Timp de trei zile, la Roman sunt organizate o serie de manifestări dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, în contextul Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Anului comemorativ "Dumitru Stăniloae". Evenimentele religios-culturale au loc cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului organizează în perioada 12-14 octombrie 2013, o serie de manifestări dedicate hramului Catedralei arhiepiscopale din Roman. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au fost aduse de la Catedrala patriarhală din Bucureşti racla în care se află părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sfintele moaşte au fost venerate de credincioşii romaşcani la Catedrala arhiepiscopală din Roman, care a îmbrăcat zilele acestea haine de aleasă sărbătoare. Sâmbătă, 12 octombrie 2013, de la ora 8:00, la catedrala din Roman s-a oficiat Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar în jurul prânzului a avut loc întâmpinarea raclei cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Primirea sfintelor moaşte a fost urmată de slujba acatistului. Tot sâmbătă, de la ora 16:00, în sala de conferințe a Seminarului Teologic ”Episcop Melchisedec” a avut loc Simpozionul cultural-religios ”Mărturisirea credinței prin trăire, cuvânt și faptă”. În cadrul acestui eveniment, pr. prof. univ. dr. Cristinel Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași a prezentat personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, ”teologul secolului XX”, amintind și de faptul că Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, în lucrarea de doctorat susținută la Paris în anul 1994, la un an după mutarea la cele veșnice a traducătorului ”Filocaliei”, a fost primul care a lansat expresia "părintele Dumitru Teologul" sau "Dumitru Mărturisitorul", expresie preluată ulterior și de alți exegeți ai operei marelui teolog român. De asemenea, a fost lansat volumul "Despre botezul Sfântului Împărat Constantin", de Marius Flaviu Balaban, prezentarea cărții fiind făcută de pr. dr. Nicolae Hurjui. De asemenea, pr. Zamfir Alexandru, consilier-administrativ, a prezentat CD ce cuprinde imnul-acatist al Cuvioasei Parascheva, după un text alcătuit de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, iar apoi a urmat concertul coral susţinut de Corala "Paraschevi" a Catedralei arhiepiscopale din Roman şi de Corala "Episcop Melchisedec" a Protopopiatului Bacău. "Sfânta Parascheva se interpune în istorie ca o icoană pentru creştinătate. Cred că Dumnezeu a ales-o să fie salvatoarea Ortodoxiei universale şi a creştinismului în general. Ea se bucură de un cult deosebit în mai multe popoare ortodoxe. Sfânta Parascheva a avut grijă de neamul nostru, mai ales în situaţiile neprielnice ale istoriei sale", a spus în încheierea evenimentului, Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Sâmbătă, de la ora 17:00 s-a oficiat Privegherea, urmată de Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu.
Trei ierarhi au slujit la Catedrala arhiepiscopală din Roman
Duminică, 13 octombrie 2013, la Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost oficiată Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi de PS Ioachim Băcăuanul. Din soborul de preoţi a făcut parte şi arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Irineu i-a îndemnat pe credincioşi să asculte cu atenţie cuvântul lui Dumnezeu, să-l păstreze şi să-l urmeze. "Când venim la biserică, trebuie să ascultăm cu evlavie Sfânta Evanghelie, sfintele slujbe. Apoi, trebuie să păstrăm mireasma aceasta îndelung acasă la noi şi să ne îmbogăţim de acelaşi cuvinte. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu va prinde stăpânire în noi, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel", a remarcat Mitropolitul Olteniei. La final, PS Ioachim Băcăoanul a vorbit despre cinstirea de care Sfânta Cuvioasă Parascheva se bucură în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. "Anul acesta se împlinesc 605 ani de când s-a atestat documentar existenţa acestei eparhii. Această eparhie s-a pus sub semnul Cuvioasei Parascheva, care este una din cele mai venerate sfinte ale Bisericii Ortodoxe", a subliniat PS Ioachim Băcăuanul. IPS Calinic şi PS Ioachim Băcăuanul au slujit în această seară Privegherea în cinstea Sfintei Parascheva. În această dimineaţă, programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. Mâine, după slujba Vecerniei delegaţia care a însoţit moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena se va întoarce la Bucureşti.
Sfinţirea picturii bisericii Narcisa din Bacău
Pictura şi catapeteasma Bisericii "Sfântul Dumitru" - Narcisa din Bacău au fost sfinţite sâmbătă, 11 octombrie 2013, de PS Ioachim Băcăuanul. Credincioşii prezenţi la acest eveniment s-au putut închina moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aduse de la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Evenimentul a avut loc la zece ani de când altarul sfântului lăcaş a fost sfinţit de PD Părinte Daniel, în vreme arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.