Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, în Moldova

Arhiepiscopia Iaşilor

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, în Moldova

Cu prilejul împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, în principalele oraşe din Moldova vor fi organizate o serie de manifestări religioase, militare şi culturale. Centrul evenimentelor va fi în Piaţa Unirii din Iaşi, unde se va săvârşi un Te Deum pentru făuritorii Unirii de la 1859.

Ieşenii sunt aşteptaţi astăzi, 24 ianuarie 2015, în Piaţa Unirii, unde se va organiza un ceremonial religios şi militar. Manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor începe la ora 10:00 cu o slujbă de Te Deum, în prezenţa autorităţilor centrale, judeţene şi locale. În jurul orei 11:30, în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi se va săvârşi Parastasul pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi pentru făuritorii Unirii de la 24 ianuarie 1859.

Tot astăzi, începând cu ora 11:00, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman se va oficia un Te Deum dedicat Unirii Principatelor Române. Slujba va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa elevilor de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“ din Roman şi de la Şcoala Numărul 5 din Roman, dar şi a credincioşilor romaşcani. După cum ne-a relatat pr. Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului şi Bacăului, şcolarii prezenţi la manifestare vor fi îmbrăcaţi în costume naţionale. „În cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman vor fi pomeniţi toţi făptuitorii Unirii de la 24 ianuarie 1859. La slujba Te Deumului aşteptăm să participe un număr mare de preoţi din oraşul Roman“, a menţionat pr. consilier Valentin Băltoi.

„Pagini din istoria Unirii Principatelor Române“, la Suceava

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată în mod deosebit şi la Bârlad. În dreptul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Cercului Militar Bârlad se va oficia un ceremonial religios şi militar, începând cu ora 11:00. După cum ne-a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, programul va mai cuprinde evocarea momentului de la 24 ianuarie 1859, defilarea Gărzii de Onoare şi depuneri de coroane.

La Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera“ din Suceava a avut loc ieri manifestarea „Pagini din istoria Unirii Principatelor Române“, pentru elevii din clasele XII-XII de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ Suceava. Pe lângă concursul „Formarea şi consolidarea statului modern“, programul a mai cuprins momentul artistic „Unirea în vers şi cântec“, prezentarea exponatelor din colecţia familiei Cuza, precum şi expoziţia de carte şi documente „Cuza şi reformele sale“. Tot ieri, o mie de elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu“ din Botoşani s-au prins în Hora Unirii, marcând astfel evenimentul de la 24 ianuarie 1859.

Citește despre: