Manifestări religioase la Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Bacău

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Manifestări religioase la Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Bacău

În prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, dar şi a numeroşi credincioşi, Biserica „Sfinţii Apostoli“ aflată în Parcul Cancicov din Bacău a fost resfinţită duminică, 25 iunie 2017. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim şi a fost urmată de întâmpinarea raclei cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul.

În prezenţa a numeroşi credincioşi, duminică, 25 iunie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit slujba Sfinţirii Bisericii „Sfinţii Apostoli“ din municipiul Bacău. Momentul a consemnat finalizarea lucrărilor de înfrumuseţare şi înnoire realizate în Sfântul Altar. Evenimentul a fost precedat de slujba Vecerniei oficiată de arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, dimpreună cu preotul Costică Busuioc, protopop de Bacău, şi cu un sobor de preoţi. A urmat apoi sfinţirea de către ierarh a altarului sfântului locaş, moment aşteptat cu multă nerăbdare de băcăuanii care au umplut până la refuz curtea şi împrejurimile acesteia. Au fost prezenţi şi reprezentanţii autorităţilor centrale, judeţene şi locale. „Acest sfânt locaş din inima oraşului constituie un important spaţiu de rugăciune pentru majoritatea celor care trec prin Parcul Cancicov. «Bisericuţa din parc», aşa cum le place băcăuanilor să-i spună, împreună cu celelalte construcţii mai nou înălţate formează un ansamblu ecleziastic armonios, în care îşi găsesc liniştea sufletească atât angajaţii şi bolnavii aşezământului spitalicesc din apropiere, cât şi credincioşii care îşi îndreaptă paşii către acest loc binecuvântat“, s-a exprimat IPS Ioachim. Începând de anul acesta, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ îl va avea ca ocrotitor şi pe  Sfântul Grigorie Decapolitul, având în vedere evlavia arătată de băcăuani faţă de moaştele acestui sfânt. „Dumnezeu să răsplătească şi să sporească darul lucrătorilor, donatorilor, miluitorilor, binefăcătorilor, slujitorilor, care au rectitorit această sfântă biserică“, a adăugat ierarhul de la Roman.

Locaş repus în lumină după 1990

Istoricul acestei biserici a început în primăvara anului 1934, când, cu sprijinul personalului medical, al autorităţilor şi al credincioşilor, au fost demarate lucrările de zidire. Un an mai târziu, sâmbătă, 29 iunie 1935, în ziua hramului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, s-a oficiat sfinţirea noii biserici, slujba fiind săvârşită de un sobor de preoţi avându-l în frunte pe părintele Theodor Zotta, protoiereul de Bacău, delegat al vrednicului de pomenire Episcop Lucian Triteanu. Din anul 1949, sub opresiunea Regimului comunist ateu, porţile sfântului locaş au fost închise, biserica devenind magazie şi spaţiu de depozitare a unor produse medicale. În 1990, edificiul spiritual din curtea spitalului a fost repus în lumină, prin strădania preotului de pioasă amintire Dumitru Bârjoveanu, cu sprijinul conducerii Spitalului Judeţean şi al credincioşilor. Au urmat lucrările demarate sub purtarea de grijă a preotului Emil Grosu, care, alături de preotul Adrian Ghinea, şi mai apoi de preotul Romel Zaharia, prin amenajarea spaţiului ecleziastic. Odată cu numirea preotului Constantin Abageru ca paroh, au fost iniţiate noi proiecte de înfrumuseţare, restaurare şi împodobire, în mod special a Sfântului Altar. „Toate aceste lucrări şi activităţi s-au desfăşurat cu sprijinul Consiliului Local, al personalului medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, al credincioşilor băcăuani şi al unor oameni de bine care au dorit să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor înnoitori“, a precizat preotul Abageru.

Sfântul Grigorie Decapolitul, pentru prima oară în Moldova

Sărbătoarea resfinţirii bisericii din Parcul Cancicov a fost urmată de aducerea spre închinare a moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa - Vâlcea. Sfintele odoare au ajuns pentru prima oară în Moldova, la Bacău, în urma demersurilor pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim le-a înaintat către Arhiepiscopia Râmnicului şi către Patriarhia Română. Ceremonia de primire a sfintelor odoare şi slujba Acatistului s-au săvârşit în după-amiaza zilei de 25 iunie, la Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Parcul Cancicov. Îmbrăcaţi în haine populare, purtând steaguri tricolore sau flori, credincioşii care au umplut aleile principale s-au rugat alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Sfintele moaşte au fost aduse de o delegaţie condusă de Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, delegat al Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. „În numele clerului şi credincioşilor acestei urbe şi ai eparhiei noastre spunem într-un glas: Bine aţi venit, Sfinte Grigorie, în inima oraşului! Este o zi istorică pentru Bacău şi pentru întreaga Moldovă“, a spus IPS Arhiepiscop Ioachim, după ce sfintele odoare au fost aşezate spre închinare într-un baldachin amplasat în faţa locaşului. „Acest mare şi cinstit cuvios al Bisericii noastre aduce mângâiere, sănătate şi bucurie duhovnicească. Când vă veţi apleca fruntea şi veţi săruta sfintele odoare să vă gândiţi că intraţi în comuniune cu însuşi sfântul, cu toţi pelerinii care şi-au îndreptat paşii la Mănăstirea Bistriţa şi au obţinut binefaceri de la Sfântul Grigorie“, a menţionat Înaltpreasfinţitul Ioachim. La rândul său, impresionat de mulţimea credincioşilor prezenţi la acest moment de rugăciune şi bucurie duhovnicească, Preasfinţitul Emilian Lovişteanu a adresat mesajul din partea chiriarhului Arhiepiscopiei Râmnicului şi a vorbit despre viaţa Sfântului Grigorie Decapolitul, care a trăit între secolele VIII-IX. Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul vor rămâne la Biserica „Sfinţii Apostoli“ până joi, 29 iunie 2017.

Citește despre: