24 iunie, ziua când, în anul 1786, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava de la Zolkiew, zi consfinţită ulterior de evlavia populară ca dată de cinstire a Sfântului, este una dintre cele mai frumoase sărbători din Moldova, după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în familia unui negustor creștin din Asia Mică, din orașul Trapezunt. Trapezuntul sau Trebizonda se întemeiază de către locuitorii greci ai Sinopiei la anul 750 i.d.Hr. pe coastă Mării Negre. În anul 1204  împăratul Alexios și-a stabilit reședința la Trapezunt. Aici a crescut și a învățat Sfântul Ioan cel Nou, primind o aleasă educație duhovnicească și cunoștințe ortodoxe temeinice. Fiind negustor, a călătorit adesea  de la locul natal la Constantinopol, Odesa și  Țările Române, până la Cetatea Albă.  Din Trapezunt ducea obiecte de cult bisericești bizantine (icoane , tămâie, cădelnițe, mir), care erau deosebit de valoroase și vestite în tot Bizanțul.   
Comerțul nu era ușor în acea vreme, deoarece peste tot erau pericole, atât pe mare cît și pe uscat. Tânărul Ioan câștiga bine de pe comerț; a devenit astfel înstărit, fără să uite însă să-și arate bunătatea și milostenia către săraci și orfani  și către cei ce se luptau cu greutățile lor zilnice. Într-adevăr, modul de viață al negustorului Ioan era plăcut lui Dumnezeu. Locul martirului Sfântului a fost Cetatea Albă, cum o numeau românii, sau Akerman, precum o numeau turcii, orașul care se găseste pe coasta de răsărit a Mării Negre, în Basarabia, aproape de râul Nistru.
În Cetatea Albă trăiau români, armeni, greci și genovezi, precum pe toate coastele Mării Negre. În acele vremuri tulburi, în plină dispută isihastă între catolici și ortodocși, în jurul anului 1330, după cum spun cronicile, Sfântul Ioan, pe atunci tânăr negustor, se îndrepta cu mărfurile sale, la bordul corăbiei unui oarecare Reiz, din Trapezunt spre Cetatea Albă, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor. Discutând asupra problemei isihaste, tânărul Ioan a apărat cu înverșunare dreaptă credință ortodoxă, ceea ce a stârnit ura corăbierului Reiz. Odată acostată nava în portul Cetății Albe cu gând de răzbunare, catolicul Reiz se duce la mai marele tătarilor, spunându-i că un tânăr ce a călătorit pe corabia sa vrea să se lepede de credința ortodoxă și să primească credința musulmană. Bucuros peste măsură și necunoscând urzeala răzbunătorului Rein, tătarul dă ordin ca a doua zi să se adune în piața orașului toți locuitorii cetății și să fie adus și tânărul Ioan, ca în față tuturor și spre luarea aminte a locuitorilor, acesta să se lepede de credința sa și să treacă la islamism.
Când Ioan este adus, dregătorul tătar îl primește cu mare cinste și începe cu mândrie a-i vorbi despre frumusețea credinței sale.

Înțelegând deodată planul urzit de Reiz, tânărul Ioan nu se pierde cu firea și cerând ajutor Domnului, începe la rândul lui să laude credința ortodoxă preamărind pe Dumnezeu în fața tătarului. Înfuriat peste măsură, acesta dă ordin ca tânărul să fie bătut strașnic cu toiege noduroase și apoi azvârlit în temniță până a doua zi. Cu toate acestea tânărul Ioan se înfățișa tuturor drept și cu fața veselă și luminoasă, măcar că trupul purta urmele bătăilor  primite. A doua zi, venind ostașii tătari l-au bătut din nou cu toiegele și a dat căpetenia poruncă ca trupul să fie legat de un cal neîmblânzit și târât pe ulițele cetății spre luare-aminte a tuturor. Când calul fugărit de soldați pe ulițele cetății a ajuns în cartierul evreiesc, mulțime de evrei erau iețiți la porți huiduind, batjocorind și aruncând cu ce le venea la îndemână după sfânt, iar unul prinzând din urmă calul ostenit a scos o sabie și a tăiat capul sfântului care astfel și-a dat sufletul. Și un ostaș a dezlegat atunci trupul și l-au lăsat acolo în stradă neîngrijit și nebăgat în seamă, creștinii neîndrăznind a se apropia ca să-l ridice. Iar în timpul nopții cei care locuiau în cartier au fost treziți din somn de mulțime de făclii ce luminau ca ziua deasupra trupului mucenicesc, în vreme ce trei îngeri cântau negrăit de frumoase și-l tămâiau, de la trup la cer ridicându-se stâlp de foc.
Văzând acesta și un evreu a cărui casă era cea mai aproape, și gândind că cei care cântă sunt preoți creștini ce au venit să ridice trupul spre îngropare, a luat un arc și încordându-l a vrut să tragă, dar degetele mâinii drepte, prin minune dumnezeiască i-au rămas lipite de arc în așa fel încît să tragă nu putea, dar nici să lase arcul. Așa încordat a petrecut el toată noaptea, uimit și îngrozit peste măsură, iar dimineața ieșind de prin case și văzându-l în starea aceasta el le-a povestit pe rând trecătorilor ce pățise. Și mărturisind el cu spaimă, a îngăduit Dumnezeu a i se desprinda într-un sfârșit degetele de pe arc. Dar ducându-se vestea aceasta despre minune la căpetenia tătarilor, și speriat de ea precum de frică ca să nu se mai întâmple și alte minuni spre slava lui Dumnezeu, tătarul a poruncit a ridica trupul mucenicului și a-l îngropa după obiceiul creștinesc. Însă aflând Reiz despre aceste minuni petrecute, s-a gândit să fure trupul și să vândă sfintele moaște în țara sa. Sfântul Ioan, s-a arătat în vis preotului bisericii, avertizându-l să meargă degrabă la cimitir că Reiz voiește a-i fura trupul. Și aducând preotul câțiva creștini au mers ân cimitir unde l-au aflat pe Reiz pe care l-au gonit, și luând trupul l-au îngropat chiar în altarul bisericii.

Creştinii oraşului au aşezat Sfintele Moaşte în Sfântul Altar al bisericii Sf. Ioan cel Nou Botezătorul unde au rămas aproape 70 de ani. Atunci în jurul anului 1402 {dupa alti istorici in 1415} domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432) îndrumat de Mitropolitul Moldovei Iosif a adus Sfintele Moaşte ale Sfantului Ioan cu mare alai în capitala ţării lui de la Suceava şi le-a aşezat în Biserica Mitropoliei a oraşului, unde se află astăzi Biserica Mirăuților cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe și unde au stat până în anul 1589 când Petru Șchiopul le muta în noua catedrala mitropolitană ce poartă hramul Sf. Gheorghe, ctitorie a lui Bogdan al III-lea {fiul lui Stefan cel Mare si Sfant} și a fiului său Ștefăniță Vodă. În toată această perioadă s-au întâmplat multe și minunate vindecări datorită Sfântului Ioan cel Nou, dintre care unele sunt consemnate de Sfântul Petru Movilă, pe atunci Mitropolit al Kievului Multe  minuni s-au savarsit la racla Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava dar una din cele mai cunoscute  care l-a transformat pe sfânt în ocrotitor al întregii Moldove s-a petrecut la 02 iunie 1622, când, în timpul războiului cu polonezii, năvălind cazacii asupra Moldovei au vrut să prade cetatea Sucevei, şi vrând preoţii să ascundă racla cu sfintele moaşte nu au putut nici mişca, darămite să o urnească. Prin aceasta minune, sfântul le-a dat de ştire să stea liniştiţi ca nimic rău nu li se va întâmpla. Şi într-adevăr, pârâul ce trecea prin faţa cetăţii şi pe care oamenii îl treceau pe jos , aşa de tare s-a umflat încât cazacii nu l-au putut trece şi cetatea a scăpat nevătămată.

1950 - anul în care Sfântul Ioan cel Nou a intrat în calendarul Bisericii noastre

În anul 1950, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște ca data de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie, ziua martirului. Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slăvitului mucenic a fost aceea de la Sânzâiene (24 iunie), adică Nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul. Ea a fost amintită încă de la mutarea afintelor moaște din biserica Mirăuților la ctitoria lui Bogdan al III-lea și Stefăniță Vodă, la 1589.  Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici a consfințit pentru totdeauna această prăznuire, așa cum se face și astăzi. Însă, în fiecare an, „hramul mare” al bisericii este tot 24 iunie, ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul (Sânzienele), zi în care se prăznuieşte şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou. În această zi vin mii de credincioşi din toata ţara, din Maramureș, din Ucraina, din Moldova, cât și din alte țări îndepărtate şi se închină cu evlavie la moaştele lui. Sfântul Ioan  este nu doar  protectorul Municipiului Suceava, dar și ocrotitorul și sprijinitorul tuturor creștinilor ce se roagă cu credință și evlavie, îndeplinidu-li-se rugamințile lor cele de folos și spre mântuire. 

Racla cu sfintele moaşte este scoasă din biserică în dimineaţa ajunului hramului, adică pe 23 iunie, la orele 5:30, şi este  aşezată într-un baldachin special din lemn din curtea mănăstirii, unde va sta timp de două zile. În acest an, la acesta slujbă va  participa Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de părinții obștei Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, precum și de alti preoți și credinciosi ce așteaptă cu nerăbdare slujba Acatistului Sântului, slăvind pe Dumnezeu. Seara, pe la orele 18:00, se săvârşeşte slujba Privegherii pe o scenă amenajata cu câteva zile înainte. În afară de ierarhul locului, mai slujesc de obicei Mitropolitul Moldovei si Bucovinei şi ierarhi invitaţi din alte eparhii, preoţi şi diaconi.

Credincioşii veniţi din alte localităţi se aşază la rândul flancat de către militarii aflaţi în exerciţiul funcţiunii  pentru a menţine ordinea şi fiecare la momentul potrivit ajunge şi se-nchină la sfintele moaşte, sărutând capul şi coroana Sfântului. Numeroşi pelerini vin la rudele din oraş, unde sărbătoresc bucuria reîntâlnirii în comuniune frăţească, dar cei mai mulţi sunt nevoiţi să doarmă în interiorul bisericii, pe cerdacurile chiliilor sau în curtea sfintei mănăstiri, pe iarbă, sub cerul liber. Unii localnici, care au spaţiu de cazare devin ospitalieri şi găzduiesc din dragoste creştinească pe cei mai bătrâni dintre pelerini. sunt însă şi credincioşi care priveghează toată noaptea, rugându-se şi cântând cântece bisericeşti. De altfel, rândul celor care se închină nu se opreşte deloc în această noapte.

Mulţi dintre cei care vin la Suceava de Sânziene asteaptă cu dor şi emoţie duhovnicească să ajungă a petrece o noapte întreagă lângă moaştele marelui martir. E unică bucuria lor; dacă  vorbeşti cu ei constati ca sunt cei mai fericiţi oameni şi-ţi răspund încântaţi că de mici fuseseră aduşi de părinţii lor la ziua Sfântului Ioan. Mulţumirea şi împăcarea sufletească pe care o au în această zi, rânduiala ce se aşterne în casele şi familiile lor, sporul şi dinamismul ce-l dobândesc lucrările lor după un hram petrecut la Suceava îi leagă cu mii de fire nevăzute de sfântul din cetatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi-i face ca de fiecare dată în preajma Sânzienelor să-şi rânduiască toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetăţii Sucevei.

A doua zi, duminică dimineața, la ora 6.00, în curtea mănăstirii, în partea de sud se începe cu slujba Sfântului Maslu, Sfinţirea apei, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul sși a Sfântului Ioan cel Nou, apoi culminează cu Sfânta Liturghie (ce se săvârşeşte tot afară, pe scenă), după care se porneşte în procesiune cu sfintele moaşte  pe străzile Municipiului Suceava. Racla cu moaştele Sfântului Ioan este pusă pe un suport special și este purtată pe umeri de clerici şi credincioşi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oras: Învierea Domnului {Biserica cu trei clopote}, Sfântul Ioan Botezătorul {Biserica Domnitelor} Sfântul Gheorghe { Mirăuţi}, Sfântul Dumitru, Sfântul Nicolae, la Catedrala Naşterea Domnului și la Biserica Naşterea Maicii Domnului, apoi revenind în cele din urmă la mănăstire.La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaşte s-a oprit, ierarhii sunt întâmpinaţi de preoţii slujitori cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce în mâini, iar preoţii spun ectenie si  rugăciuni. La întoarcere, racla va fi aşezată din nou sub baldachinul din curtea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. În alai de sărbătoare, moaştele Sfântului Mare Mucenic sunt aşezate în acelaşi loc, spre închinare, până seara târziu. După ce se închină toți credincioşii, se face Acatistul Sfântului, după care racla este dusă  în Sfânta Biserică și așezată la locul ei.

Frumuseţea slujbelor îi îmbărbătează pe credincioșii prezenți şi le umple sufletele  de aleasă bucurie duhovnicească. Închinarea la sfintele moaşte ale mucenicului îi indeamnă să fie şi ei următori jertfei de credinţă, după cum şi el a fost următor lui Hristos. Ei simt că şi sfinţii au purtat Crucea urmând lui Hristos şi primesc prin rugăciunile lor puterea de a-şi purta Crucea necazurilor şi suferinţelor de fiecare zi. Cei care se închină cu evlavie la sfintele moaşte şi îl cheamă pe Sfântul Ioan în ajutor, dobândesc nu numai împlinirea cererilor,  dar şi bucuria întru nădejdea împlinirii şi a vieţii veşnice. Credincioşii, din evlavie şi credinţa ce o au faţă de Sfântul Mucenic Ioan vin şi se ating de moaştele Sfântului dorind să ducă cu ei împărtăşirea Harului care se revarsă prin Sfintele lui moaşte, care nu o dată s-au dovedit a fi de mare ajutor. Credincioşii primesc în dar veşmânt şi vată sfinţită, iconiţe cărticele de rugăciuni sau reviste  folositoare de suflet şi, conform datinilor, sânziene, ca un simbol al acestei mari sărbători.

Minunile care s-au săvârşit la moaştele Sfântului Ioan de sute de ani au fost mărturisite de voievozii şi domnitorii români, de credincioşii şi preoţii care stând cu multă evlavie în jurul raclei Sfântului, care au trăit clipe de sfântă alinare, pogorându-se peste ei mila lui Dumnezeu. Cei care se închină cu evlavie la sfintele moaște și îl cheamă pe Sfântul Ioan în ajutor, dobândesc nu numai împlinirea cererilor, dar și bucuria întru nădejdea vieții veșnice. Despre viaţa Sfântului Ioan cel Nou au tradus şi au cercetat  din slavonă, greacă și română Nichifor, Patriarhul Alexandriei, Melete Sirigul, Kalinic III, Patriarhul Constantinopolului şi Sfântul Nicodim Aghioritul. Au studiat şi cercetat despre viața şi minunile Sfântului Ioan și următorii: Varlam Mitropolitul, în Cazania, Iaşi 1653, Bucureşti 1966, Simion Florea Marian, Bucureşti 1895, Reli Simion, Cernăuţi 1937,Gherasimescu T., 1932, F., Zieglauer Johannes Noui nou Suczowu 1897, Goni Dimitiu, Atena 1982-1984., Mitropolitul Dosoftei Herescul, Antoni Popescu, Craiova 1943, Eftimie Bârlădeanu, Irineu Crăciunaş, Episcop Vicar,  Rezuş Petru, Mihai Boca, Viena 1971, Preasfinţitul Pimen, Bucureşti 1987, Halciuc Grigore, arhim. 1989, Tăutu Aurelian 1989, Nicolescu Corina, 1970, Luţia Oreste, Cernăuţi  1924, Drăghiceanu V. 1916, Demciuc Vasile, diacon Bacău 2004, Constantinescu Ion, Bucureşti 1939, Bobulescu Constantin, Bucureşti 1934, Grigore Monahul, Bucureşti 1884, Grigorescu Florin, Suceava 2003. (Arhim. prof. dr. Grichentie  Natu, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava)