Marele Muftiu al Arabiei Saudite: „Bisericile creştine din ţara noastră trebuie închise!”

Religia în lume

Marele Muftiu al Arabiei Saudite: „Bisericile creştine din ţara noastră trebuie închise!”

Conform statisticilor internaţionale, peste un milion de creştini locuiesc în Arabia Saudită. Aceştia aparţin Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Copte din Egipt, Bisericii Siro-Iacobite, dar şi Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient – comunitate care numără câteva sute de suflete. 

Abdul Aziz Al-Asheikh, Marele Muftiu al Arabiei Saudite, liderul religios cu cel mai înalt rang în ţara sunită conservatoare, a fost citat de către sursele media libaneze, afirmând că „este necesar ca toate bisericile creştine, indiferent de numărul comunităţii, să fie închise”. Această afirmaţie a fost făcută pe fondul încercării comunităţii creştine copte de limbă arabă de a ridica o biserică proprie în ţara saudiţilor. Deşi au existat încercări la nivel oficial, între autorităţile egiptene şi cele saudite, nu numai că nu s-a eliberat autorizaţia de construire, ci s-a făcut o propunere de închidere a tuturor bisericilor din ţară.

Conform statisticilor internaţionale, peste un milion de creştini locuiesc în Arabia Saudită. Aceştia aparţin Bisericii Romano-Catolice, Bisericii Copte din Egipt, Bisericii Siro-Iacobite, dar şi Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a Întregului Orient – comunitate care numără câteva sute de suflete. Cei mai mulţi creştini se află acolo cu permise oficiale de muncă, legile saudite nepermiţându-le să se aşeze definitiv pe teritoriul acestei ţări.

Arabia Saudită permite creştinilor să intre în ţară în calitate de lucrători străini pentru muncă temporară, dar nu le permite introducerea pe teritoriul saudit de Biblii, crucifixuri, statuete creştine, sculpturi şi obiecte ce conţin simboluri religioase. Mai mult, creştinilor le este interzisă, sub pedeapsa cu moartea, intrarea în oraşele sfinte Mecca şi Medina, care se află pe teritoriul Arabiei Saudite.

Citește despre: