Mari duhovnici pomeniți la Mănăstirea Pogleț

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Mari duhovnici pomeniți la Mănăstirea Pogleț

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, a oficiat sâmbătă, 25 august 2018, la Mănăstirea Pogleţ slujba Parastasului pentru ieromonahul Calistrat Ifrim, la împlinirea a nouă ani de la nașterea sa în ceruri.

Pentru obștea Mănăstirii Pogleț, sfârșitul lunii august are o semnificație deosebită, deoarece este legat de momentul nașterii în ceruri a marelui duhovnic al acestei oaze de spiritualitate moldavă, ieromonahul Calistrat Ifrim. Sâmbătă, 25 august 2018, un sobor de preoți, sub protia protosinghelului Benedict Carp, starețul Mănăstirii „Sfântul Sava” - Berzunți, a săvârșit Sfânta Liturghie în cadrul căreia a fost pomenit marele duhovnic Calistrat Ifrim al Mănăstirii Pogleț. După Sfânta Liturghie, soborul preoților și credincioșii prezenți, s-au deplasat la mormântul părintelui Calistrat aflat în cimitirul mănăstirii, unde a fost săvârșită slujba Parastasului de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la împlinirea a nouă ani de la nașterea în ceruri. Totodată, a fost săvârșită și slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Adrian Hrițcu, înmormântat în același cimitir, de la a cărui trecere în viața veșnică s-au împlinit anul acesta, la 23 februarie, cinci ani. În cuvântul de învățătură rostit celor prezenți, cei mai mulți dintre ei foști ucenici ai celor pomeniți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre perioada istorică delicată în care aceștia și-au desfășurat misiunea: „Înaltpreasfințitul Părinte Adrian a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care s-a străduit mult în Occidentul secularizat pentru a aduna oile cuvântătoare ale Ortodoxiei, într-un timp în care Biserica era restricționată să-și desfășoare misiunea ei eternă în spațiul strict ecleziastic. Și Înaltpreasfinția Sa, dar și părintele duhovnic Calistrat, au fost oameni care au știut să țină aprinsă candela Ortodoxiei românești, a tradițiilor care definesc și împodobesc identitatea noastră spirituală și națională”. De asemenea, ierarhul a îndemnat pe credincioșii prezenți să păstreze vie amintirea părinților lor spirituali și să împlinească sfaturile primite de la aceștia: „Pe toți care au avut îndrumători spirituali pe cei doi pomeniți îi îndemn să țină bătătorită calea care vine către mormintele lor și către acest loc minunat marcat de crucile lor”. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a mulțumit arhimandritului Clement Haralam, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale din București, pentru că a fost prezent la acest moment liturgic. Soborul preoților, maicile și credincioșii prezenți s-au deplasat la locul unde a fost ctitorită o troiță în amintirea arhimandritului Arseniei Voaideș, cel care, împreună cu cei doi părinți spirituali pomeniți, a ctitorit viața monahală a obștii de la Pogleț. Stavrofora Luciana Afloarei, stareţa Mănăstirii Pogleţ, a mulțumit Arhiepiscopului Romanului şi Bacăului, preoţilor şi pelerinilor pentru că s-au rugat pentru odihna vrednicilor slujitori.

Citește despre: