Mărturisire de credinţă prin pelerinaj, la Oneşti (GALERIE FOTO)

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Mărturisire de credinţă prin pelerinaj, la Oneşti (GALERIE FOTO)

Duminica a treia din Postul Mare a fost cinstită în mod deosebit de credincioşii oneşteni. Aşa cum este tradiţia începută acum 15 ani, în această zi se organizează o procesiune închinată Sfintei Cruci.

O cruce împodobită cu flori înaltă de patru metri a fost purtată în procesiune la Oneşti. Evenimentul religios s-a desfăşurat duminică, 15 martie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Peste 20 de preoţi, alături de numeroşi credincioşi, au mers în pelerinaj de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Oneşti spre Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, în dangătul clopotelor şi al cântărilor specifice. Crucea de patru metri a fost purtată de tineri îmbrăcaţi în costume naţionale, care şi-au manifestat astfel preţuirea faţă de jertfa Mântuitorului Hristos pe Dealul Golgotei. Oamenii au purtat în mâini cruci din lemn, aduse din casele lor pentru acest eveniment duhovnicesc înălţător. Părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, a adresat un cuvânt la finalul manifestării religioase în care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim şi a făcut referire la semnificaţiile Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor. „Crucea purtată în procesiune a fost împodobită cu flori, ca semn al respectului faţă de jertfa Mântuitorului. Am plecat în acest pelerinaj având în minte cuvintele Mântuitorului: «Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze». Noi dorim să rămânem fiii lui Dumnezeu pentru veşnicie. Această procesiune este un gest de smerenie, întrucât am dorit să formăm o mărturisire a credinţei noastre, dar şi o cunună a iubirii faţă de Mântuitorul. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim şi-a exprimat bucuria pentru că suntem singura localitate din ţară care păstrează tradiţia acestei procesiuni în Duminica a 3-a din Postul Mare“, a relatat părintele Constantin Alupei, care a îndemnat credincioşii să se apropie mai mult de Dumnezeu şi să-şi mărturisească păcatele cu multă credinţă pentru a primi iertare de la Cel Preaînalt.

Citește despre: