Un grup şi-a instalat un cort colorat pentru a se odihni. Mă strecor printre capete care dorm pe scări,  printre  sacoşe, pleduri şi alte mărunţişuri şi încep să caut capătul rândului. Merg, cred, vreo doi-trei  kilometri pe străzile care şerpuiesc printre blocurile de la poalele Mitropoliei, rândul nu se mai termină.  Femeile bătrâne stau la coadă pe scaune, altele citesc în cărţi de rugăciuni, copiii dorm în braţele părinţilor, toţi pelerinii privesc cu speranţă spre următoarea curbă, poate şi ultima până la intrarea în Curtea Mitropoliei. Comercianţii cu flori pentru Sfântă stau aliniaţi pe celălalt  trotuar al străzii, aşteptând cumpărători. Mai toţi pelerinii iau câte ceva. Aşteaptă şi se roagă la Dumnezeu să-i învrednicească pentru a rezista până vor ajunge la locul binecuvântat.
În jurul orei 5.00 mă aşez la rând. Se face parcă mai frig, iar norii încep să se adune ameninţător pe bolta cerească.În urma mea sosesc şi alţi pelerini. În cinci minute, nu mai ştiu de unde am plecat. Înaintăm împreună şi “ne mărturisim unul altuia păcatele”.

“A dori” e un pas spre credinţă”

Elena D. vine tocmai de la Satu Mare, are 57 de ani şi crede cu străşnicie în faptul că nimic nu e întâmplător. A auzit pentru prima dată de Sfânta Parascheva de la Iaşi în anul 1972, când locuia în Bucureşti. Fiind bolnavă, a mers la spital, unde a întâlnit o moldoveancă ce i-a recomandat pentru vindecare un pelerinaj în capitala Moldovei, de hramul Cuvioasei
„N-a fot să fie până acum dacă nu am ajuns. Anul acesta însă, du-minică, pe 9 octombrie, mi-am spus în sinea mea: «Sper, Doamne, să-mi dăruieşti putere şi sănătate ca la anul să merg la Cuvioasă şi să-i   mulţumesc pentru tot». Ei bine, iată că sunt la Iaşi anul acesta. M-am hotărât într-un sfert de oră, când am invitat-o pe o vecină a mea să meargă la «Portăriţa», o mănăstire la 30 de kilometri de Satu Mare, care are hramul pe 14 octombrie, dar ea mi-a spus că vine la Iaşi. De aceea, sunt convinsă că nimic nu e întâmplător. Să nu credeţi că ceea ce vorbim noi acum este întâmplător. Nu, nimic! Dumnezeu le rânduieşte atât de bine, că nici nu-ţi dai seama ce se întâmplă. Pentru că noi, fără colaborarea lui Dumnezeu, nu putem trăi. Am trăi fără un rost, pentru că scopul nostru, se ştie clar, este mântuirea. Trebuie să vrem, pentru că «a dori» e un pas spre credinţă", îmi povesteşte convinsă ardeleanca.
Deşi în ultimii ani, datorită ajutorului primit, s-a apropiat foarte tare de biserică, tanti Ele-na regretă mult că nu 1-a ascul-tat pe tatăl ei care le-a povestit copiilor că, pe vremea când era închis în lagăr, în vremurile de război şi restrişte, doar rugăciunile către Cer l-au salvat de la pieire: „Mai avea doar 37 de kilograme, tare se mai chinuia, dar s-a rugat şi a venit acasă. Eu re-gret că nu am făcut atunci ascultare, dar m-am convins mai târziu că Dumnezeu e peste tot. Trebuie doar să crezi şi să încerci să simţi prezenţa lui. Nu pot să-i înţeleg pe cei care îşi schimbă religia. Ei neagă perfecţiunea creată de Domnul, prin Taina Botezului. E ca şi cum ţi-ai pune urechile în barbă şi nasul în cap".

Să mergi la sfinţi de ziua lor

E trecut de 7.00, afară începe să plouă, umbrelele se deschid pe rând, credincioşii îşi improvizează coifuri din sacoşe din plastic sau întind peste cinci-şase capete bucăţi mari de celofan. Copiii mici se cuibăresc din ce în ce mai adânc în braţele calde ale părinţilor, iar clopotele bisericilor unesc cele şapte coline ale laşului într-o singură rugăciune.
Mai în faţă, doi tineri din Galaţi, studenţi la Conservatorul din Bucureşti, secţia „Canto clasic", cântă Acatistul Sfintei Parascheva, Parasclisul Maicii Domnului şi ar fi cântat şi Troparul Cuvioasei dacă „l-ar fi ştiut pe de rost". Urmează alte momente liturgice redate impecabil de cei doi artişti şi mai multe cântări bisericeşti. Cezar Săraru ţine strâns în ambele mâini un mănunchi de flori albe, iar Florin Petre îmi povesteşte: „Este al şaselea an de când vin la hramul Sfintei Parascheva, pentru că socotesc acest pelerinaj o purificare spirituală, o încercare, pentru că stăm de astă noapte, de la ora 0.30 (era ora 11.00 şi mai aveau cel puţin jumătate din cât au parcurs), iar anul acesta, l-am «corupt» şi pe colegul meu, pentru că el a mai venit la Sfântă doar în afara sărbătorii. Consider că puterea rugăciunii este mai mare în ziua sărbătorii, dar şi ispitele mult mai mari". Îl întreb ce l-a impresionat cel mai tare din viaţa Cuvioasei: „Este aparte viaţa ei, dar pe mine mă impresionează mai mult ce văd acum, ceea ce se întâmplă de ceva ani încoace, acest amplu pelerinaj. Sunt convins de minunile ei, am auzit de minuni în zilele noastre şi am simţit o minune şi asupra mea. În clasa a Xl-a, am venit la Sfântă, suferind de o boală foarte gravă, dai' după ce m-am închinat la moaştele Sfin-tei totul s-a remediat. Am stat atunci cam 17 ore la rând, dar nu am mai lipsit de la ziua ei, decât un an când am avut o problemă şi vreau să vin mereu aici".
De la Mitropolie se aude slujba Sfintei Liturghii. Toată lumea ştie că este o slujbă arhierească.

"Considerăm că ne aflăm pe drumul Golgotei"

Chiar dacă înainte de Revoluţie sărbătoarea nu era atât de amplă, Ioana Nicoară din Bârlad mărturiseşte că de aproximativ 20 de ani este nelipsită din rândul pelerinilor de pe 14 octombrie, pentru că după ce se închină se simte întotdeauna uşurată de păcate şi de boli.
Inginerul băcăuan Gheorghe Gavrilă a mai fost la hramul Sfintei Parascheva o dată, dar atunci când amploarea sărbătorii era abia la începuturi: „Vin la Sfânta Parascheva pentru că am credinţa că pot fi" mai bun, mai curat sufleteşte şi reuşesc astfel să mă conving pe mine însumi să ajut mai mult pe cei din jurul meu, probabil că acestea mă îndeamnă".
Violeta Pavel mărturiseşte cu nădejde: „Considerăm că suntem pe drumul Golgotei. Suntem de la Cosmeşti, din judeţul Galaţi". Văzându-mi mirarea, a continuat: “Da, suntem sinistraţi şi înţelegeţi de ce suntem astăzi aici. De aceea, spun că suntem pe drumul Goîgotei, pentru că la capăt este Lumina. Acolo e spe-ranţa, credinţa că Dumnezeu îşi va îndrepta faţa către noi şi ne va ierta pentru toate greşelile pe care le-am făcut până acum".
Consuela Prăzescu din Bucureşti pare obosită, dar nu e foarte afectată de asta: ,Am venit pentru că de trei ani am tot trimis lucruri prin cineva şi le-a atins de moaşte. Mi-a mers foarte bine, drept pentru care am hotărât ca în anul acesta să vin chiar eu să-i mulţumesc Sfintei Cuvioase Parascheva. Am venit cu fetiţa, care e născută pe 13 octombrie. O să mai vin. E suficient să fii tămăduit o dată ca să mergi în continuare cu această convingere în suflet".
Mă întorc spre Catedrală. O credincioasă din cartierul ieşean Alexandru cel Bun împarte, împreună cu fiica şi nepoata sa, sarmale, cafea şi vin pelerinilor. A pregătit, ca în fiecare din cei patru ani de când face acest lucru, în jur de 300 de sarmale.
Curtea catedralei este din ce în ce mai aglomerată. La fel şi strada Ştefan cel Mare şi Sfânt. Cu toţii privesc spre monitoarele special instalate în curtea, respectiv la poarta Mitropoliei. Alţii îşi odihesc genunchii sub copacii din curte şi toţi cinstesc, într-o trăire comună, de ziua sa, pe Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iaşi.

(Narcisa Balaban - Ziarul Lumina, 17 octombrie 2005)