În 1990, la un control medical, am descoperit un adevăr cumplit: mama mea avea cancer de col uterin cu metastază. Seminţele morţii erau răspândite acum prin întregul trup. Doctorii la care am fost mi-au confirmat acelaşi adevăr: mama avea să moară în câteva luni.

Văzând că nimeni nu-i mai dădea nici o şansă, prăbuşită de durere, am alergat la Sfânta Parascheva să o ajute.

Am internat-o pe mama în spital, dar profesorul-doctor, văzând cele 14 boli cronice de care mama suferea, a refuzat să o opereze, spunând că pacienta ar muri pe masa de operaţie şi că nu mai avusese, în cei 35 de ani de activitate, un caz aşa de grav.

Cu ajutorul rugăciunilor făcute la Sfânta Cuvioasă Parascheva, cu lacrimi fierbinţi, cu lucruşoarele mamei atinse de sfânta raclă, m-am întărit în faţa mamei, nu vărsam în fața ei nici o lacrimă. L-am înduplecat pe medic să o opereze, iar mama a fost salvată, spre uimirea tuturor.

Acum doi ani, am trecut prin mai multe încercări din pricina păcatelor mele: m-am îmbolnăvit, am rămas fără serviciu, iar apoi, şi fără ajutorul de şomaj. În urma fracturării claviculei, am mers săptămânal pentru pansament la Iaşi, dar din autogară primul drum îl făceam la Mitropolie, ca să nu pierd Acatistul Sfintei Parascheva, abia apoi la spital. Tot la Cuvioasa m-am rugat şi pentru obţinerea unui serviciu, deşi eram bolnavă. Am căutat aşa aproape un an, iar la 40 de zile de la pomelnicul dat la Sfânta Parascheva mi-am găsit şi un loc de muncă.

În 2009, de ziua Cuvioasei, deşi aveam probleme de sănătate din cauza rinichilor, am suportat ploaia torenţială, fiind un pelerin răbdător și dârz. Am stat de pe data de 13 octombrie, de la ora 16.00, până pe 14 octombrie, noaptea la ora 2.00, numai în apă şi frig. La final, o gheată de-a mea cântărea, cred, 1,5-2 kg, atât de udă era.

Dar nu m-a răbdat inima să nu merg la hramul Cuvioasei. Simţeam că îi sunt datoare Sfintei Parascheva. Şi dacă nici de ziua ei nu merg să o salut, atunci când? (Maria C., Roman)