Mărturisitorii temniţelor comuniste, pomeniţi la Târgu Ocna
În Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Poieni din Târgu Ocna au fost pomeniţi joi, 15 februarie 2018, prin rugăciune mărturisitorii din temniţele comuniste. Momentul omagial s-a rânduit în contextul împlinirii a 66 de ani de când Valeriu Gafencu, cunoscut sub numele de „Sfântul închisorilor“, a plecat în lumea veşniciei.
Ziua de 15 februarie 2018 a fost prilej de comemorare a mărturisitorilor din temniţele comuniste care îşi dorm somnul de veci în groapa comună situată în apropierea penitenciarului-spital din Târgu Ocna, judeţul Bacău. Printre aceştia s-a numărat Valeriu Gafencu, numit de părintele Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor“, care, într-o zi de 18 februarie a anului 1952, se muta la cer. În Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Poeni s-a oficiat la orele dimineţii Sfânta Liturghie de către părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, alături de un sobor de preoţi. Slujba a fost urmată de Parastasul pentru Valeriu Gafencu şi pentru toţi mărturisitorii din temniţele comuniste, în faţa troiţei ridicate în amintirea foştilor deţinuţi. Părintele profesor Vasile Gordon de la Biserica „Sfântul Ilie Gorgan“ din Bucureşti a subliniat în cuvântul adresat cu acest prilej că prin prezenţa lor preoţii şi credincioşii îşi manifestă recunoştinţa pentru jertfele tuturor foştilor deţinuţi politici din toate închisorile şi din toate timpurile: „Sigur că ne gândim, fiind aici, cu prioritate la cei care au pătimit la Târgu Ocna. Ei au fost şi au rămas în comuniune cu toţi pătimitorii din toate lagărele şi din toate închisorile, aşa cum pomenim la Sfânta Liturghie. În Evanghelia ce s-a citit astăzi (n.r. joi, 15 februarie) ni s-au amintit pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos până la jertfa Sa pe Cruce. Prin toţi cei care au pătimit în temniţe s-a împlinit un cuvânt al Mântuitorului Hristos care a spus că «dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni». Şi au fost într-adevăr prigoniţi, în primul rând, pentru credinţa lor şi pentru dragostea lor faţă de neam. De aceea, ne exprimăm toată recunoştinţa faţă de jertfa lor. Aş vrea să adresez un cuvânt de mulţumire pentru întâistătătorul acestei eparhii, Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, cu a cărui binecuvântare se desfăşoară această comemorare. De asemenea, am un gând de recunoştinţă pentru cei ce au organizat acest eveniment. Amintesc de iniţiativa arhimandritului Pimen Costea, vicar administrativ la Centrul eparhial Roman, de osteneala părintelui paroh Cristian Mazilu şi a tuturor părinţilor care au slujit cu dragoste Sfânta Liturghie“.