Masă de Sfintele Paști pentru persoane nevoiașe
În luna aprilie 2019, s-a desfășurat prima etapă a proiectului „De la copii pentru copii”, implementat de către Fundația „Episcop Melchisedec” - filiala Bacău, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” și cu Parohia Ortodoxă Lazaret din municipiul Bacău.
Proiectul este construit pentru a oferi copiilor din familii aflate în situații de criză sau în dificultate un ajutor material care să-i ajute să depășească situația în care se află. În același timp, oferă posibilitatea elevilor şcolii să conștientizeze importanța oferirii unui sprijin necondiționat familiilor, respectiv copiilor care au o situație materială precară, precum și importanța schimbării percepției comunității asupra familiilor cu mulți copii. Proiectul „De la copii pentru copii” presupune în prima etapă, colectarea de alimente neperisabile, îmbrăcăminte s.a., de către elevii din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” - Bacău și de către preșcolarii din Grădinița „Crai Nou”. Elevii au donat alimentele neperisabile familiilor aflate în baza de date a Fundaţiei „Episcop Melchisedec” - filiala Bacău. De asemenea, au fost donate 66 perechi de încălțăminte. Astfel, un număr de 34 de familii vor beneficia de o masă îmbelșugată cu ocazia Sfintelor Paști.