Masă rotundă în format on-line la UAIC: „Provocări ale comunicării digitale în 2020”
În aceste zile, la Iași au loc mai multe evenimente științifice și culturale prilejuite de împlinirea a 160 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC). În acest context, Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice din cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice - UAIC organizează mâine, începând cu ora 16:00, o dezbatere on-line cu tema „Provocări ale comunicării digitale în 2020”. Printre vorbitori se numără și părintele Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
La eveniment vor participa specialiști din diverse arii ale Comunicării - membri fondatori sau manageri ai unor agenții de publicitate, specialiști în creație publicitară sau planificare media, strategi și consilieri pe probleme de comunicare, membri în departamentele de PR sau marketing ale unor instituții publice, precum și traineri, profesori, studenți și absolvenți ai celor două programe de studii oferite de Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice: specializarea de licență „Comunicare și Relații Publice” și programul de masterat „Relații Publice și Publicitate”.
Moderatorul întâlnirii va fi conferențiar universitar doctor Ioan-Alexandru Grădinaru, prodecan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice.
„Prima parte a întâlnirii, desfășurată în intervalul orar 16:00 - 18:00, va consta într-o sesiune de prezentări susținute de specialiști ai comunicării, care vor discuta despre provocările pe care le-au întâmpinat în 2020 și despre concluziile la care au ajuns în urma acestor experiențe. La această primă parte a întâlnirii, intervențiile vor fi susținute de pr. Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare şi relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Dragoș Smeu, general manager «Mavericks. The Agency», Crina Penteleychuk, fondator și trainer «Crilia», Claudia Chirilescu, general manager «Spoon Media», Andreea Nemens, senior strategic consultant «11.22 Consultancy & Creative Services», Raluca Gavrilescu, consultant în branding cu specializare pe naming, Flavian Cristea, delivery manager & digital strategist la «Grapefruit» și Gerard Stan, conferențiar universitar în Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice - UAIC Iași. A doua parte a întâlnirii, desfășurată în intervalul 18:00 - 19:00, va consta într-o dezbatere la care vor participa absolvenți ai specializării de licență „Comunicare și Relații Publice” și ai programului de masterat „Relații Publice și Publicitate”, cu privire la modul în care experiențele lor practice pe piața muncii pot fi valorificate ca sursă de inspirație pentru conținutul programelor de studii oferite de Departamentul de Științe ale Comunicării și Relații Publice”, ne-a declarat coordonatorul evenimentului - lector universitar doctor Ioana Grancea.
Întâlnirea este deschisă publicului larg, linkul de acces al întâlnirii organizate pe Google Meet fiind http://meet.google.com/dui-jmre-tir.