„Memorialul durerii“, la Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

„Memorialul durerii“, la Oneşti

Protoieria Oneşti a aşezat o nouă cărămidă la edificiul Anului consacrat comemorării mărturisitorilor credinţei ortodoxe care au pătimit în secolul trecut în ţara noastră. Acest lucru s-a concretizat prin conferinţele susţinute de Lucia Hossu Login, în ziua de marţi, 4 aprilie 2017, în sala Cinematografului „Capitol“ din Oneşti. 

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Protopopiatul Oneşti a organizat marţi, 4 aprilie 2017, două conferinţe pentru comemorarea mărturisitorilor credinţei ortodoxe care au pătimit în temniţele comuniste. Acestea au fost susţinute de către Lucia Hossu Login, om de televiziune şi autoare cunoscută publicului din România prin reportajele din serialul „Memorialul durerii“ de la TVR, începând cu anul 1991. „Prima conferinţă, susţinută la ora 13:00, în sala Cinematografului «Capitol» din Oneşti, s-a adresat elevilor şi cadrelor didactice din liceele oneştene cu prezentarea unuia dintre multele filme din serial. Cea de-a doua a avut ca auditoriu un spectru mult mai larg de credincioşi din diverse localităţi de pe Valea Trotuşului şi de pe Valea Tazlăului“, a relatat pr. Petru Roncea de la Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti. Conferinţa a debutat cu prezentarea jurnalistei Lucia Hossu Login de către părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, urmată de susţinerea conferinţei propriu-zise de către doamna Lucia, care a avut ca temă evaluarea pas cu pas a genezei „Memorialului durerii“, epopee dramatică a unui excurs curajos pentru o altfel de istorie nepredată încă în şcolile româneşti. Înainte de a fi derulat un alt film din seria amintită, Corala „Filomelos“ de la biserica din Borzeşti a mângâiat publicul cu armonii de pocăinţă, asumare mistică a păcatelor unui neam copleşit de vremuri prea tulburi şi care a scris o istorie ce nu trebuie uitată nicicând. După derularea filmului documentar din colecţia „Memorialul durerii“, a urmat o serie de întrebări adresate de către cei din sală la care invitata a răspuns cu amabilitate. „Prin această conferinţă, serile duhovniceşti din Postul Mare, având ca scop urcuşul spre Înviere, au luat sfârşit la Oneşti. Mulţumim şi pe această cale Primăriei Oneşti, care a sprijinit demersul nostru oferind locaţia pentru derularea acestor seri duhovniceşti şi nu în ultimul rând Înaltpreasfinţitului nostru Părinte Ioachim, sub binecuvântarea căruia aceste seri duhovniceşti îşi află locul în actul pastoral şi misionar al Bisericii“, a spus părintele protopop Ioan Bârgăoanu.

Citește despre: