„Mi-am spus că trebuie să caut o poezie prin care să iasă viaţă, şi aşa am găsit Ortodoxia“
Poeţii Dorin Ploscaru, Mioara Dragomir şi Marius Iordăchioaia au participat joi seară, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi, la o dezbatere despre poezia creştină şi rolul taumaturgic al acesteia. Manifestarea, ce a durat trei ore, s-a desfăşurat sub genericul „Serile Doxologia“, un proiect iniţiat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu scopul de a aşeza la masa dialogului personalităţi ale lumii laice şi teologice.
A treia întâlnire din cadrul „Serilor Doxologia“, ce a purtat titlul „Poezia creştină şi rănile sufletului. Scheme de tratament şi reacţii adverse“, i-a avut ca invitaţi pe preotul Dorin Ploscaru, pe Mioara Dragomir şi pe Marius Iordăchioaia, toţi autori de poezii creştine.
Dezbaterea a fost deschisă de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, care, ca şi la întâlnirile precedente din cadrul „Serilor Doxologia“, a recitat un poem creştin, motivând acest lucru prin faptul că „orice poezie creştină este o rugăciune, pentru că ea înseamnă un dialog cu Dumnezeu sau întru Dumnezeu“. În continuare, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a făcut o scurtă prezentare a autorilor prezenţi şi a cărţilor pe care aceştia le-au publicat în acest an la Editura Doxologia, anume volumul „Peştele pe uscat“, semnat de Dorin Ploscaru, volumul „Iubirea de a trăi. Treptele vieţii“, semnat de Mioara Dragomir, şi proaspătul volum „Cineva mă caută prin viaţa mea“, semnat de Marius Iordăchioaia.
În cadrul dezbaterii „Poezia creştină şi rănile sufletului. Scheme de tratament şi reacţii adverse“, poeţii invitaţi au motivat, fiecare pe rând, de ce au ales calea poeziei creştine şi au vorbit apoi despre rolul taumaturgic al creaţiei literare religioase.
Părintele Dorin Ploscaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, şi câştigător al mai multor festivaluri de poezie, a vorbit despre legătura dintre poezie şi suferinţă: „Aşa cum Hristos este o rană de care nu te mai vindeci niciodată, putem spune, păstrând proporţiile, că poetul este «bolnav» şi că el transmite din această «boală» şi cititorului. Aşa cum o perlă, până nu este rănită de firul de nisip, nu poate să înflorească, aşa şi drama proprie a poetului creştin este rana care generează poezia, o rană care însă alină durerea şi rănile celor din jur, fiindcă, când poetul se aşază la masa de scris, el liturghiseşte, chiar dacă nu este sacerdot“. În continuare, preotul-poet a făcut o scurtă trecere în revistă a poeţilor creştini, amintind la final că şi Sfântul Apostol Pavel a recitat versuri în activitatea sa misionară: „Pentru a întări credinţa grecilor în Dumnezeul necunoscut, Sfântul Apostol Pavel recită câteva versuri: «Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci al Lui neam şi suntem» (Faptele Apostolilor 17-28). Sfântul Pavel nu face altceva aici decât să aleagă un fragment cât se poate de creştin din poemul păgân scris de poetul cretan Epimenide după cum susţine şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Strofa cu pricina are toate virtuţile poemului modern“.
Mioara Dragomir, lingvist şi filolog de formaţie, a arătat că poezia creştină are menirea de a raporta realitatea umană la realitatea divină: „Poetul nu trebuie să facă decât ceea ce e menit să facă, să exprime pentru ceilalţi trări şi gânduri profunde şi sublime şi, cu ajutorul ritmului său interior, sa-l facă pe cel de lângă el să se rupă de ritmul exterior al lumii“.
„Noi suntem cărţile şi poemele lui Dumnezeu“
Poetul Marius Iordăchioaia şi-a început cuvântul spunând despre el că este „un măgar care, ori de câte ori îl încalecă Hristos, se preschimbă în om“, după care a vorbit despre viziunea lui asupra poeziei creştine: „La un moment dat, am citit despre o poetesă austriacă, care a afirmat că poezia i-a ieşit, dar viaţa nu i-a ieşit. Atunci mi-am spus că trebuie să caut o poezie prin care să iasă viaţă, şi aşa am găsit Ortodoxia. Datoria noastră este să ne iasă viaţa, fiindcă noi suntem cărţile şi poemele lui Dumnezeu, iar poezia pe care am scris-o a apărut din raţiuni practice, pentru a găsi un limbaj cât mai intim, care să facă din adevărurile Evangheliei o chestiune de maximă proximitate. Ceea ce spui despre Hristos, celălalt resimte ca fiind ceva deja existent în adâncul lui, acel om ascuns al inimii sau om veşnic din fiecare persoană, care nu poate să trăiască şi să respire decât în Biserică.
În trecut, purtat de mulţime şi de inerţia societăţii, am făcut foarte multe greşeli şi m-am rănit foarte adânc. Atunci am încercat să stau în calea tinerilor şi să le zic să nu meargă pe calea mea, fiindcă vor ajunge ca mine. De aceea, am încercat să scriu poezie ca să fac o mărturisire, o spovadă publică, fiindcă în poeziile pe care le-am scris nu se află altceva decât păcatele mele şi mila lui Dumnezeu, cum s-au întâlnit, şi ce scântei şi ce lumină s-au ivit din această întâlnire. Nu sunt decât un om foarte obişnuit, pe care l-a găsit Cineva foarte neobişnuit, iar din această întâlnire s-a născut dorinţa de a arăta că doar Cel ce este dă realitate vieţii noastre, fiindcă omul, vorba părintelui Sofronie Saharov, este prizonierul închipuirii sale despre viaţă, acel vis care te duce spre infern“.
După sesiunea de întrebări venite din partea publicului, poeţii prezenţi la dezbatere au recitat câteva creaţii proprii, iar la final trei persoane dintre cei care au adresat întrebări invitaţilor au câştigat, în urma tragerii la sorţi, câte un volum de poezie.
