Într-o zi soţul meu s-a întors de la serviciu foarte necăjit: „Mi-au furat portmoneul. Bani nu prea erau, dar aveam paşaportul şi încă nişte acte importante.” „Nu-ţi face griji, i-am spus. „Poate că se vor găsi. Mă voi ruga Sfântului Nicolae. Soţul meu a dat din mână: „Nu-mi arde mie acum de glume.” Eu împreună cu fiicele noastre am îngenuncheat în faţa icoanei, am citit Acatistul Sfântului Nicolae şi l-am rugam să ne aducă paşaportul. Ceream asta mai mult pentru ca soţul meu să creadă. Așa au trecut două zile. A treia zi, când am venit de la serviciu, fiica mai mare mi-a povestit că au venit nişte femei şi au adus paşaportul tatei, găsit lângă uşa scării noastre. Nu-mi venea să cred: în faţa mea era chiar paşaportul, puţin murdar. Am mulțumit din toată inima sfântului şi m-am repezit la telefon să-i spun soţului noutatea. EL în schimb, nu a avut nici o reacţie, nemaivorbind de mulţumire, şi găsind la toate o explicaţie.

- Dar celelalte acte nu s-au găsit? m-a întrebat el.

- Ştii ce, mă sufocam eu de supărare, am cerut doar paşaportul.

- Ei, acum cere şi celelalte acte!

Simţeam că mă lua peste picior şi m-am grăbit să închid telefonul. Încetul cu încetul întâmplarea a început să fie uitată, când într-o zi am găsit în cutia poştală un plic pe numele soţului. Deoarece în acel moment el nu se găsea în oraş, i l-am lăsat pe birou. Dar plicul nu-mi dădea pace, mi se părea foarte straniu: nu avea nici o ştampilă, într-un colţ era puţin rupt, iar prin gaură se vedea ceva bătut la maşină.

Mi-a venit ideea să-l desfac, nu cumva să fi fost ceva urgent. L-am desfăcut, iar din el au căzut nişte adeverinţe şi facturi. Înmărmurită, priveam toate aceste acte, fără să înţeleg ce legătură aveau cu soţul meu. Deodată m-a străfulgerat un gând, greu de crezut... Se vedea că hârtiile fuseseră culese dintr-o băltoacă si împăturite cu grijă.

Maria Slavinai, oraşul Sankt-Petersburg

(Noile minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, p. 158-159)