Mila şi ajutorul grabnic al Sfântului Ierarh Nicolae
Părintele Isaachie a simţit necazul care a dat peste el, dar nu avea posibilitatea să se elibereze din trăsura închisă pe toate părţile. De aceea a început să se roage cu sârguinţă Sfântului Ierarh Nicolae, Făcătorul de minuni. Deodată caii s-au oprit. Părintele Isaachie a ieşit din trăsură, s-a apropiat de cai şi a început să-i mângâie. A vâzut că cei trei cai s-au oprit chiar pe marginea unei râpe adânci.
Dobândind prin ascultare o amintire harică despre moarte, părintele Isaachie repeta adesea: „Ei, cum e să mori?”.
Roadele acestei aduceri-aminte de moarte se exprimau uneori în lacrimile de pocăinţă şi de umilinţă cu care îl surprindeau pe faţă unii dintre fraţi, dacă veneau la dânsul pe neaşteptate. Rugăciunea lui Iisus era neîncetat pe buzele sale, oriunde s-ar fi aflat. Credinţa părintelui Isaachie în Pronia dumnezeiască s-a întărit, în timpul cârmuirii sale, prin întâlnirile sale repetate cu mila şi ajutorul lui Dumnezeu....
Părintele Isaachie a povestit despre sine următoarele: „Am mers odată la moara mănăstirii, în apropiere de oraşul Bolhov. Era iarnă. Înnoptând în oraşul Belev, după cum obişnuiam, m-am urcat în căruţă şi caii au pornit mai departe. Nu se ştie de ce, deodată, caii au luat-o la goană şi au început să azvârle din copite. Vizitiul a reuşit să sară de pe capră şi, privind la caii care se îndepărtau cu o viteză turbată, a văzut cum căruţa în care mă aflam sărea prin hârtoape”. Părintele Isaachie a simţit necazul care a dat peste el, dar nu avea posibilitatea să se elibereze din trăsura închisă pe toate părţile. De aceea a început să se roage cu sârguinţă Sfântului Ierarh Nicolae, Făcătorul de minuni. Deodată caii s-au oprit. Părintele Isaachie a ieşit din trăsură, s-a apropiat de cai şi a început să-i mângâie. A vâzut că cei trei cai s-au oprit chiar pe marginea unei râpe adânci.
Dacă ar mai fi alergat câteva clipe, părintele egumen, caii şi trăsura ar fi fost cu totul zdrobiţi. În mare grabă a ajuns şi vizitiul, alergând în urma lor. „Părinte – a ţipat el – sunteţi teafăr?” „După cum vezi”, a răspuns cuviosul Isaachie. „Eu credeam – a continuat acela – că nu a mai rămas nici un oscior din dumneavoastră”. Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nicolae, părintele Isaachie a rămas în viaţă şi nici nu a resimţit vreo durere din cauza zdruncinăturilor. Abia după un timp a început să simtă o durere în corp şi a bolit puţin. De atunci, părintele Isaachie a avut o evlavie deosebită pentru Sfântul Ierarh Nicolae, grabnic ajutător în necazuri şi nevoi.
(Stareţul Isaachie I de la Optina, traducere din limba rusă de Pr. Prof. Teoctist Caia, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, pp. 76-77)
