Militarii din Dej, felicitați de Mitropolitul Clujului la întoarcerea din Afganistan
Mitropolitul Clujului a luat parte vineri, 11 martie 2016, la ceremonia militară organizată la Dej, cu prilejul întoarcerii din Afganistan a militarilor Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani”.
Ceremonia a început la ora 12.00 în Piața Bobâlna, unde în aplauzele tuturor, militarii au efectuat onorul, iar comandantul Batalionului, Adrian Costaru a raportat în fața Ministrului Apărării Naționale, Mihnea Ioan Motoc, misiunea îndeplinită. Ministrul Apărării Naționale a declarat cu acest prilej că este mândru de faptul că militarii dejeni s-au întors acasă în formația în care au plecat la luptă, dar și de rezultatele obținute de ei acolo.
Prezent la ceremonie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat alături de un sobor de preoți, printre care s-a numărat și părintele protopop, Ioan Buftea, o scurtă slujbă de mulțumire pentru întoarcerea cu bine a militarilor dejeni. Cu acest prilej, Ierarhul a adresat un scurt cuvânt militarilor, în care a făcut o paralelă dintre un bun ostaș și un bun creștin.
Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani” a participat, cu un efectiv de 420 militari, în perioada august 2015 - martie 2016, în cadrul misiunii desfășurate în provincia Kandahar din Afganistan. Misiunea militarilor a constat în asigurarea securității bazei militare Kandahar și a personalului forțelor coaliției dislocate în zonă, precum și asistență și consiliere pentru forțele armate și de securitate afgane.
Sursa: radiorenasterea.ro