Înainte de toate, minunea este un fenomen religios. Ea îşi are locul numai în concepţia teistă despre lume. Posibilitatea ei nu se poate deci discuta cu cei care nu admit existenţa lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi ca ziditor şi pronietor al lumii. Aşadar, din punctul de vedere ateist, materialist şi panteist, nu poate exista minune în înţelesul strâns al cuvântului.

Posibilitatea minunii este dată în principiu prin aceea că minunea nu contrazice nici noţiunea de Dumnezeu, autorul ei, nici pe cea de lume, adică mediul în care ea se produce. Dumnezeu, fiind creatorul şi pronietorul lumii, adică cel care a făcut-o, o conservă şi o conduce. Apoi fiind Fiinţa absolută, Care posedă toate perfecţiunile în cel mai înalt grad, nu I se poate tăgădui dreptul şi putinţa de a interveni în mersul lumii, când găseşte această cuviinţă.

Dimpotrivă, un Dumnezeu care n-ar interveni în lume şi care, deci, n-ar face minuni, n-ar fi Dumnezeu, căci nu se poate ca atotputernicia Sa, cum şi bunătatea şi dragostea Lui către creaturi, să nu se arate din când în când în lume. Cugetarea că Dumnezeu nu face minuni, fie din orice motive ar fi, este o cugetare nedemnă pentru Fiinţa supremă şi cel care ar susţine aşa ceva, ar trebui - zice Rousseau - să fie închis fără întărire în casa de nebuni. Lumea, cu ordinea şi legile ei fizice, nu poate fi o piedică pentru Dumnezeu, ca să nu facă minuni, fiindcă ea este opera Lui şi El, ca atotînţelept, găseşte mijlocul de a face minuni, fără să nimicească ordinea sau să tulbure legile ei. Dacă un mecanic priceput poate opri să funcţioneze şi să pună din nou în mişcare o maşină, sau să-i adapteze un mecanism, în virtutea căruia să poată îndeplini şi alt lucru decât cel pentru care a fost făcută, cum să nu poată face Dumnezeu aceasta cu lumea şi cu aşa zisele ei legi?

Făcând minuni, Dumnezeu nu nimiceşte nici ordinea, nici legile firii, ci numai le suspendă într-un punct şi într-un moment dat, sau mai exact le dirijează în aşa fel ca să producă un alt efect decât cel obişnuit natural.

(Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994,  pp. 107-108)