Misiune preoţească prin rugăciune cântată
Corul „Gheorghe Cucu“ este format din preoţi „consecvenţi şi motivaţi de dragostea pentru arta muzicală“, după cum a mărturisit pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.
Corul „Gheorghe Cucu“ al preoţilor din Protopopiatul Bârlad poartă numele compozitorului Gheorghe Cucu, născut în parohia Puieşti-Târg, Protopopiatul Bârlad. A fost înfiinţat la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, pe atunci Arhiereu-vicar al Eparhiei Huşilor, pe 1 septembrie 2008, Preasfinţia Sa dorind să pună în valoare una dintre laturile principale ale slujirii preoţeşti - muzica. Corul este format din 24 de membri, toţi preoţi la parohii ce aparţin de Protopopiatul Bârlad, fiind condus şi dirijat de pr. Brânduş-Ioan Ungureanu de la parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bârlad. „Corul are în repertoriul său piese corale religioase, patriotice, clasice şi populare cu care a participat la mai multe concerte organizate de Episcopia Huşilor pe scenele caselor de cultură din Bârlad, Huşi şi Vaslui, cu prilejul marilor sărbători creştine ale Naşterii Domnului şi ale Sfintei Învieri. Corul protopopiatului nostru a oferit răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie cu ocazia unor slujbe arhiereşti săvârşite de Preasfinţitul Corneliu la sfinţiri de biserici sau hramuri ale mănăstirilor din Protopopiatul Bârlad. Ultima dată corul a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată pe 17 iulie 2011, cu prilejul resfinţirii Bisericii cu hramurile «Sfântul Ilie» şi «Sfântul Vasile cel Mare» din municipiul Bârlad“, a amintit pr. protopop Vasile Lăiu.
Repetiţii săptămânale pentru îmbogăţirea repertoriului
Corul „Gheorghe Cucu“ a participat la mai multe festivaluri şi concursuri naţionale, după cum urmează: Festivalul „Gheorghe Cucu“ ce se organizează anual în localitatea natală a celui ce-i poartă numele, Festivalul Naţional al Corului de Preoţi „Mare eşti, Doamne!“- ediţia a II-a, Turda 2010, Festivalul-concurs Naţional de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire“ de la Fundu Moldovei (judeţul Suceava) - ediţia a XXI-a. „În fiecare an, în colaborare cu Garnizoana Militară Bârlad şi Primăria Bârlad, corul susţine concerte de cântece patriotice la zilele de cinstire a eroilor şi sărbătorilor naţionale. Toate acestea, alături de celelalte responsabilităţi ale slujirii preoţeşti, sunt un răspuns al dragostei ce o poartă şi o au preoţii protopopiatului nostru pentru misiunea la care ne-a chemat Bunul Dumnezeu. De aceea, consecvenţi şi motivaţi de dragostea pentru arta muzicală, membrii corului Protopopiatului Bârlad se întrunesc săptămânal pentru repetiţii, omogenizare şi îmbogăţirea repertoriului coral“, a adăugat pr. protopop Vasile Lăiu.