Mitropolitul Teofan nu a afirmat faptul că acuzațiile aduse episcopului Corneliu sunt false și fără suport real - precizare privitoare la o știre eronată AGERPRES

15 Iulie 2017 00:18 Arhiepiscopia Iaşilor
 

Referitor la conținutul știrii AGERPRES privind poziția membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) în cazul Episcopului Corneliu al Hușilor, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor face următoarele precizări:

Referitor la conținutul știrii AGERPRES privind poziția membrilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) în cazul Episcopului Corneliu al Hușilor, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor face următoarele precizări:

  • Comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor cu privire la cazul Episcopului Hușilor, care a fost analizat în cadrul Sinodului mitropolitan al MMB, a fost postat în după-amiaza zilei de 14 iulie pe site-ul MMB (www.mmb.ro);
  • În declarația telefonică a purtătorului de cuvânt Pr. Marian Timofte acordată la solicitarea site-ului AGERPRES și în comunicatul amintit mai sus, este clar precizat faptul că nu Mitropolitul Teofan, ci Episcopul Corneliu susține că acuzațíile ,,nu au suport real și sunt false”.
  • Atât Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, cât și membrii Sinodului mitropolitan al MMB nu s-au exprimat cu privire la vinovăția sau nevinovăția Preasfințitului Episcop Corneliu, întrucât o asemenea poziție nu poate fi formulată decât în urma unei anchete care presupune verificarea mai multor elemente, precum și rezultatul unei expertize tehnice a înregistrărilor prezentate în spațiul public.

 

Biroul de presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Ultimele din categorie