Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vizitat Parohia „Sfântul Nicolae” Arama
În după-amiaza Duminicii a XXV-a după Rusalii, 12 Noiembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vizitat biserica, casa praznicală și casa parohială din satul Arama, comuna Coarnele Caprei, alături de părintele protopop Victor Pîslaru.
Comunitatea s-a adunat la poarta bisericii în așteptarea păstorului duhovnicesc. Acesta a binecuvântat mulțimea, adresând cuvinte de laudă pentru toate lucrările realizate în parohie.
După scurta radiografie a istoricului bisericii și a Parohiei, Părintele Mitropolit a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, în care a subliniat importanța trăirii în firescul lucrurilor. Totodată, a menționat cât de important este să ne păstrăm vie identitatea, cultura și tradițiile. După aceasta, a citit credincioșilor Rugăciunea cea mare de dezlegare a tuturor păcatelor. Părăsind lăcașul sfânt, Părintele Mitropolit a vizitat ansamblul parohial și a discutat cu cei prezenți.
Spre finalul vizitei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a primit în dar, de la domnul Primar Mihai Țibucanu, Albumul „Coarnele Caprei 365”, lucrare ce ilustrează viața pe parcursul unui an calendaristic în comunitatea din Coarnele Caprei.
La final, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a dăruit iconițe cu Sfânta Cuvioasă Parascheva și părticele din veșmântul acesteia.
„Vă mulțumim, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, pentru vizita pastorală şi misionară din această zi. Bucuria este mare, atât pentru mine şi familia mea, cât şi pentru familia mare de aici, din parohie. Bucuria este mare pentru ei că v-au văzut, v-au auzit, dar mai ales, pentru că au primit binecuvântare de la Înaltpreasfinţia Voastră!”, a spus părintele paroh Iulian Apopei.