Mitropolitul Visarion Puiu, comemorat la Bălţi

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Mitropolitul Visarion Puiu, comemorat la Bălţi

Marţi, 10 august 2021, PS Antonie a oficiat, la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani, slujba de parastas pentru sufletul vrednicului de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, primul episcop al Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi, la împlinirea a 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui ierarh român.

În cuvântul său, Episcopul Antonie a vorbit despre canonicitatea Mitropoliei Basarabiei, unica Biserică legitimă în acest spaţiu, despre înfiinţarea Episcopiei Hotinului şi contribuţia Mitropolitului Visarion la organizarea acestei eparhii, referindu-se şi la faptul că „dreptatea trebuie să triumfe prin recuperarea a tot patrimoniului care a aparţinut Episcopiei Hotinului”. PS Antonie a mulţumit preoţilor care cu multă dăruire slujesc în Biserica Neamului, menţionând că Mitropolitul Visarion Puiu „este un model de slujire al Bisericii şi Neamului pentru fiecare cleric şi creştin”.
 
_____
 
Mitropolitul Visarion Puiu, (pe numele de mirean Victor Puiu) s-a născut la 27 februarie 1879, Paşcani, judeţul Suceava. A fost primul episcop al Episcopiei Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 - 1935). Înainte de a veni la Bălţi a fost episcop de Argeş (1921-1923). Între anii 1935-1940 a fost mitropolit al Bucovinei. În perioada 16 noiembrie 1942 - 14 decembrie 1943 a fost mitropolit al Transnistriei. În anul 1944 se refugiază în Occident. Între anii 1945-1958 este cârmuitorul Eparhiei românilor din străinătate, numită şi Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală. În 1946 este condamnat la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului din Bucureşti. Trece la cele veşnice la 10 august 1964. A scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări.
 
Mitropolitul Visarion Puiu este ctitorul Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bălţi. Piatra de temelie a fost sfinţită în anul 1924. Cu mari osteneli şi cu sprijin financiar de la Guvernul României, Catedrala a fost sfinţită în anul 1935. Vrednicul de pomenire ierarh a dorit ca viitoarea catedrală să fie „cel dintâi semn real şi trainic care să vorbească viitorului de stăpânirea, de drepturile şi de unitatea poporului nostru românesc”. La sfinţirea pietrei de temelie, în calitate de oaspeţi de onoare au fost: Alteţa Sa Regală, Principele Carol, moştenitorul tronului, Patriarhul Damianos al Ierusalimului, Mitropolitul Primat Miron, Mitropolitul Moldovei Pimen, Arhiepiscopul Gurie, miniştri, generali şi alte personalităţi. În 1926 începe construcţia bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Bălţi şi a reşedinţei episcopale. Ambele au fost sfinţite tot în anul 1935. În total în oraşul Bălţi, episcopul Visarion a ridicat şase biserici. Episcopul Visarion ca ierarh a desfăşurat o bogată activitate misionară, pastorală, culturală şi administrativă.
 

Sursa: Facebook / Episcopia de Bălți

Citește despre: