"Nu este mai mare dragoste, decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi". Apostolul Pavel, vorbind despre Iisus, spune că e prea puţin probabil să fie cineva gata să-şi dea viaţa pentru prietenul său, pe când Hristos a murit pentru noi pe când noi îi eram duşmani, străini...(Rom. 5, 8). El a murit nu doar pentru cei Care L-au cunoscut, au devenit ucenicii Săi, vrednici sau nevrednici, ci şi pentru cei Care L-au judecat cu judecata fărădelegii, şi pentru cei care L-au răstignit fizic, L-au ţintuit pe cruce: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!".

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Bucuria pocăinţei, Editura Marineasa, Timişoara, 2005, p. 19-20)