Toată mântuirea noastră se sprijină pe chemarea lui Iisus şi unirea cu El. Să-L chemăm şi El ne va vindeca prin venirea Lui. (...) Să strigăm ca acela care a căzut între tâlhari şi Bunul Samarinean va veni să ne cureţe rănile şi să ne călăuzească spre han, adică spre vederea luminii (theoria) care ne mistuie întreaga fiinţă.

Când Dumnezeu coboară în inima noastră, El biruie diavolul şi curăţă răutăţile pe care acesta ni le-a făcut. Biruinţa asupra diavolului este, de aceea, biruinţa lui Hristos în noi.

Să facem ceea ce este omenește, adică să-L chemăm pe Hristos, şi El va face ceea ce ţine de partea dumnezeiască, va birui asupra diavolului şi îl va izgoni. Aşadar, să nu urmărim să facem noi înşine cele dumnezeieşti şi să ne aşteptăm ca Dumnezeu să le facă pe cele omeneşti. Trebuie să înţelegem bine acest lucru: noi le facem pe cele omeneşti, Rugăciunea lui Iisus, şi Dumnezeu pe cele dumnezeieşti, adică mântuirea noastră. Întreaga lucrare a Bisericii este dumnezeiesc-omenească.

(Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte – Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, pp. 56-57)