Trupul lui Hristos din Siria, Biserica creștină născută din coasta rănită a lui Hristos, este una vie. Vie, deoarece credința în Mântuitorul Iisus Hristos încă mai este pe primul loc în viața unor creștini sirieni. Trăitori ca și noi într-o lume ce răpește toate resursele, oameni cu familii și datorii civice, acești creștini au pus credința pe primul loc. Deși au avut posibilitatea să plece în Liban sau în unul dintre statele Europei, ei au rămas acasă. Acasă, lângă bisericile lor, lângă cimitire, lângă cei dragi. În simplitatea lor, chiar dacă nu au făcut mărturisiri publice ori teologice vrednice de menționat, creștinii sirieni, dincolo de confesiune, sunt următori ai Mântuitorului Hristos.

Noi, cei din lumea credinței libere, tindem săi judecăm: „De ce nu pleacă din fața urgiei?”. Răspunsul unui episcop siro-iacobit lămurește această situație: „Dacă ai noștri se roagă și slujesc Liturghia pe aceste locuri de 2000 de ani, noi cum să plecăm? Să rămână în istorie că tocmai generația noastră a dezertat de la credință? Că, din cauza noastră, Liturghia s-a oprit în Siria?”.

Această credință a făcut ca 15 tineri creștini sirieni din orașul Alep să alegă moartea pentru credință, în locul convertirii la islam. Imaginea sfâșietoare cu capetele tăiate și așezate pe trupurile lor a fost publicată de agenția de presă Shoebat.com, sursă care citează mărturia episcopului melchit, Jean-Clément Jeanbart. Conform acestei mărturii, în ziua de 28 aprilie 2015, în cartierul creștin din orașul sirian Alep, 15 trupuri decapitate au fost aruncate într-o piață publică. De frica lunetiștilor, creștinii au lăsat trupurile acolo, până la sfârșitul zilei. Abia la momentul înserării, câțiva bărbați au avut curaj să strângă rămășițele pământești și să le îngroape.