Moaştele Sfântului Ioan Maximovici au ajuns la Roman
În duminica a V-a după Sfintele Paşti, în ziua de 14 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Centrul eparhial Roman a ajuns racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ioan Maximovici. Pelerinajul, urmat de Sfânta Liturghie, a marcat debutul Zilelor „Episcop Melchisedec Ştefănescu“, ediţia a XVII-a.
La Roman este organizată, în perioada 14-16 mai 2017, cea de-a XVII-a ediţie a Zilelor „Melchisedec Ştefănescu“, marcând împlinirea a 125 de ani de la naşterea în ceruri a marelui ierarh romaşcan. Ieri, 14 mai 2017, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman a fost întâmpinată racla ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Ioan Maximovici. Odorul de mare preţ, adus din San Francisco (USA), a fost aşteptat de către arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi de părinţii stareţi de la mănăstirile din eparhie, precum şi de credincioşii romaşcani. Părintele Pimen Costea a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia apei celei vii descrise în pericopa evanghelică a zilei, totodată arătând că sfinţii sunt legătura noastră cu Cerul. De asemenea, arhimandritul Andrei Ioniţă, ecleziarhul catedralei romaşcane, a mulţumit părintelui Pimen Costea, părintelui Serafim Huzdup, consilier eparhial, părintelui Antonie Jeflea, stareţul Mănăstirii Giurgeni, precum şi celorlalţi părinţi stareţi care au întregit soborul slujitorilor Sfintei Liturghii din această primă zi a manifestărilor dedicate celei de-a XVII-a ediţii a Zilelor „Episcop Mechisedec Ştefănescu“. „Aducerea acestor sfinte moaşte reprezintă un eveniment duhovnicesc deosebit pentru oraşul Roman şi pentru eparhia întreagă, tocmai când serbăm şi pe Episcopul Melchisedec Ştefăneascu, ierarh al Romanului. Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este unul dintre sfinţii ierarhi ai secolului al XX-lea. Manifestând diferite forme de sfinţenie, el a fost în acelaşi timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu şi «nebun întru Hristos», un zelos ierarh misionar şi un apărător al săracilor, un ascet desăvârşit şi un părinte iubitor pentru orfani“, a spus arhim. Andrei Ioniţă. În această dimineaţă, se va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, iar de la ora 11:30 se va oficia Parastasul pentru Episcopul Melchisedec Ştefănescu. De la ora 13:00, va debuta Simpozionul naţional „Melchisedec Ştefănescu - ierarh cărtuar“, ediţia a XVII-a. Tot azi, de la ora 17:30, se va organiza conferinţa cu tema „Mărturisitorii Ortodoxiei în România comunistă“, susţinută de părintele Amfilohie Brânză şi de maica Chirvase Evloghia de la Mănăstirea Diaconeşti. La final, corul maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti va susţine concertul „Lacrimi din închisoare“.