Moaştele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au ajuns aseară la Iaşi
Racla cu osemintele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a ajuns la Iaşi aseară, în jurul orei 20:40, fiind aduse de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“ din Bucureşti.
Vezi aici galerie foto de la eveniment.
Delegaţia oaspete, din care a făcut parte şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, precum şi parohul de la „Sfântul Gheorghe Nou“, pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, a fost întâmpinată pe Aeroportul din Iaşi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Sfintele moaşte au fost întâmpinate pe pietonalul din dreptul Catedralei Mitropolitane din Iaşi de aproape 1.000 de credincioşi, în prezenţa gărzii de onoare a Armatei. După alocuţiunile rostite de PS Părinte Varlaam Ploieşteanul şi de IPS Mitropolit Teofan, racla cu sfintele moaşte a fost aşezată spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, lângă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.