Monahism și răstignire ideologică

Dincolo de considerentele istoriografice, de cercetarea documentelor ori contextelor istorice legate de momentul 1959, ceea ce îmi pare foarte important este redarea unei atmosfere de rezistență, de încredere în Dumnezeu înaintea unei suferințe care părea fără sfârșit. 

Când lumea pare grăbită să judece monahismul românesc, unele cărți funcționează asemeni unui antivirus. Părintele Cosma Giosanu publică Răstignirea Monahismului românesc la mijlocul secolului al XX-lea. Studiu de caz: Mănăstirile Sihăstria și Slatina (Ed. Egumenița, 2019, 374 pg.). Un studiu țintit pe urmările Decretului 410/ 1959 în mediul atins de amestecul ideologiei în viața duhovnicească a unor oameni care aleseseră să trăiască exigent rigorile Împărăției.

Este interesant modul în care autorul ne descrie un aspect din intimitatea alcătuirii prezentului volum: „Mărturisesc că nu mi-a fost ușor să elaborez acest studiu și până la stadiul actual am depus multă stăruință și osteneală, dar nu atât fizică și intelectuală, pe cât sufletească, căci adeseori mi-a fost extrem de greu să deschid ușile unor arhive, iar altele, pe care aș fi dorit să le cercetez, au rămas pecetluite până acum. Nu de puține ori mi s-a reproșat că nu sunt persoana potrivită să mă ocup de acest subiect, de parcă datoria filială față de părinții duhovnicești direcți este transmisibilă indirect spre fii vitregi, istoricii. Formația de teolog și statutul monahal mă făceau indezirabil în a pune în lumină jertfa monahismului din perioada anterioară. Paradoxal, admonestările de genul ce tot scormonești atât?, ce tot cauți?, ce vrei să mai afli?, ce atâtea drumuri?...prejudecățile și piedicile de la cele mai surprinzătoare persoane mi-au întărit impresia că fac ce trebuie, căci doar la lucrurile bune se opune vrăjmașul prin frații noștri” (pp. 21-22).

„Scormoneala” a dat roade. Roadele s-au strâns în volumul acesta, în care sunt redate demnității rezistenței reale o serie de icoane de monahi. Dincolo de considerentele istoriografice, de cercetarea documentelor ori contextelor istorice legate de momentul 1959, ceea ce îmi pare foarte important este redarea unei atmosfere de rezistență, de încredere în Dumnezeu înaintea unei suferințe care părea fără sfârșit. De aceea, paginile mărturie care ni-i păstrează pe Părinții monahi Iustinian Stoica (Prodromu- Athos), Iulian Lazăr (Prodromu-Athos), Nectarie Lazăr (Prodromu-Athos), Simeon Zaharia (Sihăstria-Neamț), Victorin Coteț (Sihăstria-Neamț) și Schimonahia Paisia Nedelcu (Mănăstirea Zamfira-Prahova) devin extrem de importante prin cuvintele rostite și viețile trăite la limita cu absurdul ideologic. Astfel de cărți sunt necesare culturii reconstituirii vieții bisericești românești, dovedind cât de puțin știm despre ceea ce a păstrat viața bisericii ancorată în Viață și Adevăr.

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie