Elena Răuțescu-Petroșanu ne oferă, la modul cel mai adânc al cuvântului dar, o minunată carte despre distinsul său tată: „Preotul iconom stavrofor Ioan Răuțescu (1892-1974) – vrednic slujitor al altarului și al neamului românesc” (Editura EIKON, 2021, 547 pg. + fotografii). Prefața lucrării (pp. 15-16) – valorizând o admirație reală a Părintelui Răuțescu – este semnată de Părintele Mircea Păcurariu, aducând mărturia respectului istoricului transilvănean la adresa unui muscelean de excepție.

Eu însumi am primit, în timp, semnalele muncii acestui om deosebit de legat de istoria Neamului și metaistoria Bisericii noastre. Scriind la Câmpulung, slujind la Dragoslavele ori căutând documentația pentru proiectul în urma căruia fondul de carte de la Mănăstirea Negru Vodă – la vremea Părintelui Serafim – își căuta reflectarea socială. Mezina familiei Răuțescu, ea însăși un excelent păstrător de memorie și un emergent coagulator de perspective în epoca imediată nouă, ne descrie în Cuvânt-înainte, pp. 9-13, viața unui preot așa cum a fost ea, cu bune și rele, cu bătălii, înfrângeri și biruințe.

O viziune emoționantă asupra vieții unui dedicat slujirii și cercetării istorice. Pentru că dincolo de amintirea păstoririi – încă vie în amintirea celor din locul – locaș paradigmă Dragoslavele – au rămas în urma să urme citibile, recuperabile prin cultura asumată prin lectură și muncă. Veți regăsi în carte (cap. I-VI), puse la îndemnă de autoare, aspectele biografice (pp. 21-46) ale vieții sale, precum și o serie de evidențieri din activitatea sa: teologică (pp. 47-98), de monografist istoric (pp. 99-254), etnograf și folclorist (pp. 255-279), publicist (pp. 280-298) și traducător (pp. 299-324). O altă serie de capitole (VII-XI) ne aduc aproape chipul în care s-a reflectat Părintele în prieteni (pp. 344-350) și neprieteni – sub ochii Securității (pp. 351-382). Un capitol întreg este dedicat actelor de comemorare legate de personalitatea sa – bustul, căminul cultural, placa memorială, strada (pp. 383-407).

Recunosc că avem un capitol, X, Colecția de documente a Preotului Ioan Răuțescu din care mi-am tras toată scriitura Picăturii acesteia. Un smerit preot de țară – la rugămintea mamei sale, nu a părăsit niciodată Parohia din Dragoslavele. Cu o parohie săracă și șase copii, strânge o serie de document de mare valoare, multe recuperate chiar din casele sătenilor săi minunați. Descoperim și un ultim capitol, al XI-lea, dedicat gândurilor despre Preotul Ioan Răuțescu. Remarcabil prin iubirea sa de neam și istorie locală – are, de departe, cea mai amplă și frumoasă monografie a Câmpulungului Muscel, monument de sobrietate și documentare în domeniul istoriei și valoros om al lui Dumnezeu, Părintele Ioan Răuțescu ni se descoperă prin munca migăloasă și plină de dragoste a fiicei sale, editorul său din ultimii ani.

Volumul acesta din urmă, mărturia că dragostea filială nu moare niciodată. Un rând de semnalare a frumoasei iconologii a cărții. Chipuri de oameni, priviri luminoase, zâmbete curajoase. O lume care se redescoperă inimilor noastre. O bucuroasă redescoperire a istoriei de lângă noi.

Sursa: tribuna.ro