„În Mosul mai trăiesc doar zece familii ortodoxe”

Ortodoxia în lume

„În Mosul mai trăiesc doar zece familii ortodoxe”

„Mă tem pentru soarta Ortodoxiei în patria vechii Mesopotamii. Statisticile personale efectuate arată că 90% dintre creștinii ortodocși irakieni au fost alungați din casele lor. Doar 30 din cele 600 de familii ortodoxe au rămas în Bagdad, după evenimentele din anul 2015. În Mosul, situația este critică – mai sunt doar zece familii ortodoxe, doar cei care fizic nu au putut fugi din cale urgiei. Se pierde o moștenire puternică, vorbim de Ortodoxie aici, în aceste ținuturi, cu mult înaintea islamului”, a spus episcopul ortodox al Kuweitului, Ghattas Hazim.

De cel puțin zece ani, în Irak a reizbucnit conflictul dintre cele două mari partide religioase islamice. Partea sunită, aflată la conducerea țării, dorește modernizarea Irakului. Pe celălalt plan, șiiții – care dețin câmpurile petrolifere din nordul țării – susțin revenirea la un stat conservator islamic.

Victimele acestui conflict alimentat de forțele rebele care își revendică paternitatea în Al Qaeda și Statul Irakului și Levantului sunt cetățenii de rând ai țării. Mulți dintre ei se confruntă cu sărăcia și bolile. La fel ca și în Siria, comunitatea creștină care număra aproximativ un milion de membri a fost ținta atacurilor rebelilor. În doar câțiva ani, vorbim despre biserici distruse, creștini martirizați și numeroase răpiri, evenimente asupra cărora nu există încă un raport oficial și final. Deși împărțită în mai multe confesiuni, comunitatea creștină s-a strâns în jurul ierarhiei superioare. În Bagdad și Mosul își au sediul două patriarhii creștine ale Bisericii Sirene Răsăritene și ale Bisericii Chaldeene Nestoriene. Ortodoxia este prezentă și ea, printr-o eparhie a Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient.

Adresându-se creștinismului occidental, episcopul ortodox al Kuweitului, Ghattas Hazim, își plânge soarta turmei sale într-un interviu pentru ziarul Al Monitor: „Mă tem pentru soarta Ortodoxiei în patria vechii Mesopotamii. Statisticile personale efectuate arată că 90% dintre creștinii ortodocși irakieni au fost alungați din casele lor. Doar 30 din cele 600 de familii ortodoxe au rămas în Bagdad, după evenimentele din anul 2015. În Mosul, situația este critică – mai sunt doar zece familii ortodoxe, doar cei care fizic nu au putut fugi din cale urgiei. Se pierde o moștenire puternică, vorbim de Ortodoxie aici, în aceste ținuturi, cu mult înaintea islamului”, a spus episcopul Hazim.

Cu toate acestea, episcopul ortodox a mărturisit că nu își va părăsi credincioșii, chiar dacă mai sunt doar câțiva: „Voi purta cuvântul lui Dumnezeu în eparhia mea, la Bagdad și în Kuweit. Nu te teme, turmă mică, pentru că Eu sunt cu tine, așa a zis Hristos. Nu mă tem nici eu, nu este prima dată în istorie când acest lucru se întâmplă. Vom rămâne, atâta timp cât credința rămâne. Un creștin dacă va mai fi, noi vom fi cu el!”.

Citește despre: