Un preot rus povesteşte următoarea experienţă personală:

„M-au chemat să spovedesc şi să împărtăşesc un bolnav pe patul de moarte. Intrând în casă, am auzit din camera lui ţipete şi blesteme. M-am întrebat cine înjura în felul acesta şi tulbură liniştea de care are nevoie un bolnav. Surprins am constatat că era chiar muribundul.

Mă gândeam în ce mod să comunic cu acest om care cu puţin înainte să moară înjură şi blestemă. M-am rugat şi am intrat în camera lui, hotărât să-mi fac datoria. L-am spovedit mai întâi iar după aceea l-am împărtăşit. Când m-am întors la biserică, am vrut să pun la loc Sfântul Potir. Am constatat că Sfintele Daruri se găseau înăuntru neatinse. Era ca şi cum nu împărtăşisem bolnavul. Domnul a acoperit şi ochii mei şi pe cei ai bolnavului şi împărtăşirea cu cinstitele Taine nu a avut loc. Acest om era nevrednic să se împărtăşească în ultimele lui clipe.”

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 110)