Să dăruim iertarea noastră celor adormiți
Dacă noi, cu adevărat și cu toată sinceritatea, am spus persoanei care a plecat din această viață: „Te iert, te dezleg, îți redau libertatea. Voi sta înaintea lui Dumnezeu mărturisind iertarea ta, ca nimic din ceea ce s-a întâmplat între noi să nu-ți stea în cale către împlinirea și bucuria veșnică”, atunci cum ar mai putea fi posibil să ne întoarcem înapoi, să trezim din nou amintiri neplăcute și amare?
Dacă în slujba de pomenire ne concentrăm atenția asupra sufletului celui adormit, în cadrul slujbei de înmormântare atenția noastră se îndreaptă de asemenea către plecarea sufletului. Conform tradiției ortodoxe, în primele trei zile de la moartea unei persoane, sufletul rămâne aproape de pământ, vizitând locurile familiare, amintindu-și tot ce a însemnat pământul pentru el, tot ce a petrecut pe pământ; așa încât sufletul care va părăsi această lume va fi deplin stăpân pe amintirile lui atunci când va sta înaintea lui Dumnezeu. Acordăm, de aceea, o atenție deosebită acestor trei zile. Se fac rugăciuni, pomeniri, gândul nostru stăruie asupra tuturor aspectelor relației noastre cu cel plecat dintre noi. Avem și noi o menire de împlinit. Și noi trebuie să desfacem nodurile dinlăuntrul sufletului nostru, să fim capabili ca din străfundul inimii și din toată ființa noastră să-i spunem celui plecat: „Iartă-mă” și de asemenea: „Te iert, mergi în pace”.
Poate că aici găsim sensul vechiului proverb care spune că nu ar trebui să-i vorbim de rău pe cei plecați dintre noi. Dacă noi, cu adevărat și cu toată sinceritatea, am spus persoanei care a plecat din această viață: „Te iert, te dezleg, îți redau libertatea. Voi sta înaintea lui Dumnezeu mărturisind iertarea ta, ca nimic din ceea ce s-a întâmplat între noi să nu-ți stea în cale către împlinirea și bucuria veșnică”, atunci cum ar mai putea fi posibil să ne întoarcem înapoi, să trezim din nou amintiri neplăcute și amare? Asta nu înseamnă că închidem ochii în fața realității, căci dacă într-adevăr a existat ceva rău în viața celui adormit, dacă au existat într-adevăr tensiuni între el și noi, atunci cu atât mai mult ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu să ne elibereze pe amândoi – atât pe noi, cât și pe cel adormit –, încât să fim în stare să auzim cuvintele de iertare „Mergi în pace!”, dar și să rostim aceste cuvinte într-un duh de înțelegere din ce în ce mai profundă, cu o tot mai deplină conștientizare a libertății noastre.
(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sfântul Siluan, 2010, pp. 131-133)
Dumnezeu nu ne poate mântui fără voia noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro