„Nădăjduiesc că Sfânta Parascheva ne va ocroti”
Pelerinii îşi pun în aceste zile nădejdea în rugăciunile Sfintei Parascheva, cerându-i să le împlinească rugămințile. Chiar dacă stau în colţuri îndepărtate ale ţării şi au probleme de sănătate, oamenii fac tot posibilul pentru a ajunge să înalţe rugăciuni la sfinţi.
„În urmă cu patru ani, am avut o comoţie cerebrală. Cu toate acestea, am venit la Cuvioasa, deşi locuiesc departe, în Orăştie, judeţul Hunedoara. Am şi un copil bolnav, care nu poate vorbi de cinci ani. Am luat câteva hăinuţe pentru a le atinge de sfintele moaşte. Acum mă simt bine pentru că m-am închinat la racla Sfintei. Nădăjduiesc că Sfânta Parascheva ne va ocroti şi îi va ajuta pe toţi cei aflaţi în boală”, a spus Valerian Chetreanu.
Un tânăr de 18 ani din Dâmboieşti, judeţul Vrancea, a auzit de Sfânta Parascheva de la bunica sa, alături de care a venit la Iaşi. S-a închinat la Cuvioasa şi i-a cerut să-l ajute „să facă ceva în viaţă”. „Am avut o mare bucurie când m-am închinat la sfintele moaşte”, a remarcat tânărul.
O parte dintre cei ce au stat la rând au spus că vor rămâne la sărbătoarea hramului de mâine, 14 octombrie 2015, iar alţii, având pricini binecuvântate, se vor întoarce la casele lor. Cu toţii, însă, au oferit, fără să-şi dorească neapărat, Sfintei Parascheva o mică jertfă, prin paşii îndreptaţi spre Cetatea Iaşilor.