(In. 17, 3) Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Dar în ce constă viaţa cea veşnică? Cuvintele Lui ne spun: Ca să te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Este cumva vreo îndoială sau vreo dificultate în aceasta, sau vreo contradicţie? Este viaţă să cunoşti pe adevăratul Dumnezeu. Dar simpla cunoaștere a Sa nu dăruieşte viaţă. Atunci, ce mai adaugă? Şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. În Tine, singurul Dumnezeu adevărat, Fiul plăteşte cinstea datorată Tatălui Său. Prin acest adaos, şi Iisus Hristos pe Care L-ai trimis, El se asociază pe Sine cu adevărata dumnezeire. Cel credincios, în mărturisirea sa nu trage nici o linie între cei Doi, pentru că nădejdea vieţii sale se află în Amândoi. Şi într-adevăr, adevăratul Dumnezeu este inseparabil de El, al cărui nume urmează în Crez. Prin urmare, când citim, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis, aceste relaţii ale expeditorului şi ale Celui Trimis nu sunt destinate spre vreo asemănare a distincţiei fie în nume, fie intervale de timp (lat. significationis aut dilationis diversitate), fie pentru a exprima o diferenţă între adevărata dumnezeire a Tatălui şi a Fiului. Mai degrabă, Ei sunt meniţi să fie un ghid al mărturisirii cucernice a lor în calitate de Născător şi Născut.

(Ilarie de Poitiers, La Sfânta Treime 3, 14, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)