Cea mai mare necurăție a trupului este o nimica toată față de necurăția sufletului pângărit. Puțină apă și puțin săpun sunt de ajuns ca toată murdăria trupească să fie spălată: și noroiul și păduchii și urâciunea. Însă murdăria sufletului nu se poate spăla cu nici un mijloc, până ce nu se înnoiește sufletul.

Un parchet murdar se spală fără să fie nevoie să-l înlocuieşti cu altul ca să fie curat. Însă aerul încărcat din casă nu se poate spăla cu nimic, nu se poate curăţi, trebuie înlocuit cu aer proaspăt.

Tot aşa trebuie să fie şi cu sufletul. Sufletul întinat trebuie să fie renăscut, reînnoit, ca să fie curat. Când camera are fereastră, este uşor ca aerul stricat să fie dat afară şi înlocuit cu altul proaspăt. Însă cum se va împrospăta aerul în camera lipsită de ferestre şi uşă? Sufletul care are vreo fereastră îndreptată spre Dumnezeu, uşor va fi împrospătat, curăţit, renăscut. Dar cum se va curăţi însă sufletul întinat în care nu este nici-o deschizătură spre Dumnezeu, Izvorul împrospătării şi al întineririi sufletului?

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol.4 , Ed. „Credinţa strămoşească”, 2012, pp. 34-35)