Au venit odată la Avva Luchie cel din Ennat niște călugări, ce se zic evhite, adică rugători. Și i-a întrebat pe ei bătrânul: care e lucrul mâinilor voastre? Iar ei au zis: noi nu pipăim lucrul cu mâinile, ci precum zice apostolul, neîncetat ne rugăm (Tes. V, 17). Și a zis bătrânul: nu mâncați? Și au zis: da, mâncăm. Și le-a zis lor: apoi când mâncați, cine se roagă pentru voi? Iarăși le-a zis lor: nu dormiți? Și au zis: da, dormim. Și a zis bătrânul: apoi când dormiți, cine se roagă pentru voi? Și nu au găsit să-i răspundă la aceasta. Și le-a zis lor: iertați-mă, iată nu faceți cum ziceți. Iar eu vă arăt vouă, că lucrând lucrul cu mâinile mele, neîncetat mă rog. Șed cu ajutorul lui Dumnezeu, muindu-mi puținele smicele ale mele, și împletindu-le funie, zic: „miluiește-mă, Dumnezeule, după marea mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea”! (Psalm 50) și le-a zis lor: nu este rugăciune aceasta? Și au zis ei: este. Și a adaus bătrânul: când petrec toată ziua lucrând și rugându-mă, fac mai mult sau mai puțin decât șaisprezece bani. Și dau dintr-înșii la ușă doi și ceilalți îi cheltuiesc la mâncare. Și se roagă pentru mine cei ce iau doi bani, când mănânc sau dorm. Și cu darul lui Dumnezeu se împlinește la mine cuvântul acela ce zice: „neîncetat vă rugați”!

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 134)