Cuviosul Gavriil Ieromonahul de la Mănăstirea Cozia (secolele XIV-XV)

Ieromonahul Gavriil era unul dintre ucenicii Sfântului Nicodim cel Sfinţit. După ce mai întâi se nevoi ca sihastru pe Valea Oltului, intră în obştea Mănăstirii Tismana, unde deprinse meşteşugul vieţii duhovniceşti. Şi era vestit în partea locului pentru sfinţenia vieţii lui.

În anul 1388, când Mircea cel Bătrân termină de zidit Mănăstirea Cozia în locul unei vechi sihăstrii din poiana Nucet, Cuviosul Gavriil a fost rânduit cel dintâi egumen şi părinte duhovnicesc al ctitoriei marelui domn. Tot lui i s-a încredinţat şi Mănăstirea Cotmeana, cu toate sihăstriile de pe Valea Oltului.

Cuviosul Gavriil a adunat în ambele mănăstiri până la 40 de călugări. Apoi a dat aşezământ de viaţă duhovnicească pentru obştea Mănăstirilor Cozia şi Cotmeana, care se respecta cu mare sfinţenie, precum reiese din actul de danie al ctitorului fondator: „...Iar pentru vieţuirea acestui lăcaş, într-acest fel să fie după aşezământul popei Gavriil, oricâte el va aşeza şi va întemeia; şi nimeni să nu fie slobod a scădea sau a adăuga măcar cât de puţin. Încă şi după moartea popei Gavriil să nu aibă nimeni voie ca să pună egumen... fără numai fraţii pe care îl vor alege dintre dânşii, după aşezământul popei Gavriil...”.

Acest cuvios egumen a rânduit viaţă de obşte în ambele mănăstiri, cu Sfânta Liturghie zilnică şi cu spovedania săptămânală. În sărbători se adunau la Cozia şi sihaştrii de pe Valea Oltului şi primeau Trupul lui Hristos. Astfel, toţi petreceau în ascultare, în rugăciune, în dragoste şi în aşteptarea bunătăţilor viitoare. Şi era egumenul Gavriil iscusit părinte duhovnicesc al călugărilor şi sihaştrilor din Ţara Oltului şi printre cei dintâi sfetnici ai lui Mircea cel Bătrân, care de multe ori îl cerceta şi îi urma sfatul. Era încă părintele sufletesc şi mângâietor al sătenilor de sub munte, atât de dincoace, cât şi de dincolo de Carpaţi, şi mulţi credincioşi îl căutau pentru binecuvântare şi cuvânt de folos.

Astfel, întărind viaţa călugărească în cele două mănăstiri şi ajungând la adâncă bătrâneţe, şi-a dat sufletul cu pace, lăsând în urmă mulţi ucenici.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 97-98)