Istoria ne spune că nu este popor şi nici n-a fost vreodată, oricare ar fi fost starea sa de civilizaţie, care să nu fi crezut în nemurirea sufletului şi prin urmare în viaţa viitoare, şi care după felul de viaţă pe pământ să nu fi crezut într-o viaţă fericită sau plină de suferinţă dincolo de mormânt. Toate popoa­rele aveau cunoştinţă de acest adevăr şi credeau în el; de aceea acest adevăr, propriu spiritului omenesc, era comun întregii omeniri.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 119)