„Nicio parohie fără filantropie”, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

„Nicio parohie fără filantropie”, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, lansează Proiectul social eparhial „Nicio parohie fără filantropie”.

Acesta își propune în anul 2023, cu sprijinul celor cinci protopopiate, să radiografieze situația reală a lucrării social-filantropice din eparhie, să genereze o hartă interactivă a activităților sociale din cele 438 de parohii, să sprijine dezvoltarea unor activități sau servicii sociale în toate parohiile de pe cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului și să acrediteze ca furnizori sociali cât mai multe parohii din eparhie.

Arhipiscopia Romanului și Bacăului, prin toate parohiile, va oferi suport spiritual, material, social, psihologic, medical, educațional uneia sau mai multor categorii sociale vulnerabile. Fiecare parohie va avea nevoie de un spațiu dedicat serviciului sau activității socio-educaționale/ socio-medicale. Fiecare clădire are un scop bine precizat și va conține dotarea minimă pentru a desfășura acel tip de activitate.

Pentru a desfășura activități socio-educaționale și socio-medicale, parohul parohiei împreună cu alți colaboratori, specialiști sau voluntari, poate implementa un serviciu social în condițiile legii și respectând standardele de calitate. Pentru orice detaliu din partea preoților parohi se poate scrie la adresa de mail: sectorsocialarb@yahoo.com, sau la telefonul: 0756.116.655, iar harta poate fi consultată pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: https://eprb.ro/harta-activitatilor-sociale-desfasurate-parohiile-arhie… (eprb.ro).