Nicolae Steinhardt, comemorat la Biserica Română din Paris
"Numai creştin fiind mă vizitează – în pofida oricărei raţiuni – fericirea. Numai datorită creştinismului nu umblu – crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului şi nu ajung să fiu şi eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles că mai fericit este a da decât a lua".
Anul acesta pe 30 martie s-a împlinit un sfert de veac de când Nicolae Steinhardt, cunoscut drept și părintele Nicolae Delarohia, a plecat la Domnul. În toiul acestei primăveri duhovnicești, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM) din Franța a consacrat memoriei părintelui Nicolae Delarohia un nou episod din ciclul de conferințe comemorative Martor, dedicate martirilor mărturisitori din temnițele comuniste și nu numai.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif, la Parohia Ortodoxă Română "Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva" din Paris a avut loc o serie de evenimente comemorative la care au participat alături de numeroși români care trăiesc în Franța și pruncii lor plini de viață, și doi invitați de seamă și profunzi cunoscători ai operei și personalității lui Nicolae Steinhardt. Este vorba despre Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop vicar al Maramureșului și Sătmarului, care în tinerețea sa a viețuit în aceeași mănăstire cu Nicolae Steinhardt și profesorul universitar George Ardeleanu, de la Facultatea de Litere din cadrul Universității București, care în anul 2009 a publicat lucrarea "Nicolae Steinhardt și paradoxurile libertății. O perspectivă monografică", despre care Vladimir Tismăneanu afirma că este "o splendidă lucrare menită să elucideze relaţia dintre intelectuali şi istorie în tulburele, însângeratul veac douăzeci".
Prin numeroase și emoționante evocări, părintele Delarohia a petrecut o zi întreagă la Paris, oraș pe care l-a vizitat de multe ori în timpul vieții și în care azi trăiesc multe suflete cu rădăcini românești, care cu ocazia slujbei Parastasului, cu mic și mare, au rostit într-un glas "Veșnica lui pomenire…". Căci, da, Nicolae Steinhardt a fost, așa cum spunea PS Iustin Sigheteanul, unul dintre cei mai vrednici și vizibili mărturisitori creștini ai neamului românesc, pe care însuși Cioran îl considera "cel mai profund dintre toți". Unic în felul său, doar printr-un jurnal - al fericirii hristice, ce-i drept! - părintele Delarohia a întemeiat o școală: Școala crucii în cadrul căreia cea mai temeinică pregătire a fost și este studiul Calvarului şi al Golgotei. O adevărată şcoală profesională a meseriei de om în lume.
Așadar, toți cei prezenți la manifestări, au devenit martorii unei povești de viață cutremurător de frumoasă, un exemplu de viețuire și trezvie duhovnicească care se poate rezuma la aceste cuvinte: "Creștinul este cel ce nu trăiește nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează…". Iar răspunsul la întrebarea "de ce?" este foarte simplu: pus în fața dilemei de a da mâna cu vrăjmașul prin trădare, Nicolae Steinhardt a ales suferința, temnița, umilința, a ales Crucea, l-a ales pe însuși Hristos, iar Hristos l-a binecuvântat în Lumina sa harică. Deloc întâmplător, jurnalul "fericitelor" sale patimi ne deschide calea de lumină către Dumnezeu fiind acel gen de carte din care simți nevoia să citești neîncetat, în orice clipă, la orice colț de stradă al vieții… Citindu-l pe părintele de la Rohia nu mai ai motive de îngrijorare. Ai certitudini.
În memoria acestui creștin vrednic de pomenire, biserica ne-a adunat pe mulți dintre noi, cei care am rătăcit pe potecile nepăsării și ale neștiinței, aducându-ne în fața ochilor o adevărată pildă de mărturisire creștină, deloc întâmplător cele două conferințe din cadrul manifestărilor purtând titluri extrem de sugestive: prima, intitulată "Părintele Nicolae Delarohia, unul dintre marii mărturisitori ai lui Hristos din secolul XX" a fost susținută de PS Iustin Sigheteanul și cea de a doua, "Nicolae Steinhardt - model cultural și ideologic", de profesorul George Ardeleanu. Sub privirea caldă precum lumina lumânărilor a Sfintei Parascheva, am devenit așadar martorii unor emoționante evocări ale personalității lui Nicolae Steinhardt, un neostenit mărturisitor al lui Hristos pe care Dumnezeu (ni) l-a descoperit, lucrând în mod tainic.
Cuvântul evocator a fost însoțit și de imagine, în cadrul manifestărilor fiind vernisată și expoziția fotografică, "Nicolae Steinhardt în dosarele Securității", semnată de părintele Ioan Gînscă. Fiecare imagine a fost însoțită de o recenzie explicativă în lectura profesorului George Ardeleanu, poate cel mai asiduu cercetător român al operei și al omului Nicolae Steinhardt. Explicațiile domniei sale au adus un plus de lumină (cel puțin în întunericul meu personal), căci fiecare imagine putea fi interpretată ca un crâmpei de viață, un moment crucial în care fiecare cuvânt devine un acuzator necruțător. Recunosc, până să studiez aceste mărturii fotografice extrase din cumplitele arhive ale Securității, nu știam că viața unui om poate fi distrusă cu trei propoziții și o ștampilă. Verdictul fiecărei ordonanțe a avut parcă rezonanța unui baros în stâncă. Absurdă, nemiloasă și seacă…
Seria manifestărilor a fost completată și de lansarea cărții-jurnal "Amintiri din bagaje", semnată de tânăra scriitoare Claudia Droc, lansare susținută de profesorul George Ardeleanu și jurnalistul literar Cristina Hermeziu. La final, în liniștea criptei de la Parohia Ortodoxă Română "Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva", a fost proiectat filmul documentar Nicolae Steinhardt. Arheologia regăsirii, în regia lui Vasile Alecu (TVR). Am regăsit astfel un om de la care am învățat că "Răul poate să-l facă oricine (…). Binele e însă numai pentru sufletele tari și inimile călite… "
"Pe cruce s-a unit Dumnezeirea cu omenirea"…
Iar în închisoare, martirii mărturisitori au descoperit suprema fericire. Această fericire greu de imaginat pentru omul modern, capricios și plin de toane tehnologice, am regăsit-o într-una dintre mărturisile emblematice ale părintelui Delarohia care scria așa în jurnalul său: "Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, și ies cu ochii deschiși. Am intrat răsfățat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulțumit. Ies cunoscând FERICIREA".
"Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele și viața îmi spuneau puțin. Acum știu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și cu dușmanii mei, ba și cu mine însumi".
Nu pot încheia acest text înainte de a vă mărturisi emoția pe care am resimțit-o participând și la Sfânta Liturghie, dar ascultând și toate aceste evocări și amintiri despre un om care a trăit mai multe vieți într-o singură viață, renunțând cu seninătate la lumea boemă pentru a gust pe deplin din simplitatea vieții monahale. Pe drumul de întoarcere acasă, îmi stăruiau în minte ochii măslinii ai părintelui Delarohia despre care Constantin Noica spunea că este îngerul său păzitor. Pentru mine Nicolae Steinhardt a devenit tot mai mult un sfetnic păzitor, la fiecare ezitare găsind un sprijin duhovnicesc în cuvintele sale dătătoare de speranță. De la acest mărturisitor întru Hristos, fiecare dintre noi avem șansa de a învăța ce înseamnă meseria de om, de creștin. După această întâlnire de taină cu un martor al cerului, nici eu parcă nu mai umblu crispată pe străzile nocturne ale vieții, ci descopăr prin mărturiile tuturor martirilor noștri, atât sentimentul românesc al ființei, cât mai ales pe cel creștin. "Singura șansă a creștinismului răsăritean este aceea a unui război între cuvânt", mai spunea Nicolae Steinhardt. Iar eu îndrăznesc să adaug și… faptă. Frați creștini de pretutindeni a sosit momentul faptelor!!!
Luana Luban
