Cei mai mulţi homosexuali cred că sunt oamenii care caută să-şi depăşească limitele, care nu sunt de acord cu realitatea în care trăiesc. Plictisiţi de relaţiile sexuale fireşti, aceşti oameni intuiesc că firea noastră trebuie să aibă vreo spărtură în afară, dar ei nu au avut descoperirea Dumnezeirii, ei nu ştiu că adevărata depăşire a firii se împlineşte nu prin simpla evadare din normalitate, ci prin îmbrăţişarea unor realităţi mai măreţe decât noi înşine, eliberatoare, veşnice.

Homosexualii, ca şi ucigaşii, simt plăcerea monstruoasă a înfruntării lui Dumnezeu, a înfruntării Limitei. Sfântul Efrem Sirul crede că anume această plăcere a simţit-o Eva când a încălcat porunca. Aceasta este alternativa demonică a trăirii harice. Dacă Dumnezeu nu i-ar fi lăsat diavolului şi puterea de a imita trăirea harică, mântuirea ar fi fost pur şi simplu o fatalitate. Omul nu poate trăi fără plăcere, de aceea trebuie să ştim că şi păcatul, mai ales păcatele grozave, procură o stare mai presus de fire. Vezi că şi asceţii, pentru a ajunge la bucuria harică, rabdă multă durere. Aşa şi păcătoşii rabdă foarte multă suferinţă pentru a simţi bucuria contrafăcută pe care o împrăştie diavolul. Sunt convins că majoritatea acestor oameni, dacă s-ar încredinţa că asceza le poate aduce o stare infinit mai înălţătoare decât păcatul, ar îmbrăţişa asceza. Hristos, Care știe firea noastră, anume așa îi seduce pe marii păcătoşi: "Acolo unde s-a înmulţit păcatul, va prisosi harul". De aceea, noi nu ne mirăm că Maria Egipteanca, prostituata nesăbuită de altă dată, a fugit în pustie de îndată ce s-a atins harul de inima ei. Ea avea termen de comparaţie, ea ştia ce înseamnă plăcerea, şi când a simţit această plăcere nouă a harului a fugit în pustietăţi, de frică să n-o piardă. Aşa cum cel ce a găsit o comoară într-o ţarină vinde tot şi cumpără ţarina aceea, aşa păcătosul care simte măcar o dată harul, leapădă ca pe nişte obiele (bucată de pânză sau de postav) asudate plăcerile lui de mai înainte.

Homosexualitatea este un exces ca şi drogurile, ca şi plăcerea de a ucide, ca şi moda, ca și beţia. Toate sunt anormale, toate sunt păcate, toate îndepărtează de Dumnezeu și de bunul mers al lucrurilor.

Noi ne uităm la lume cu ochii lui Hristos, Care voieşte ca nici unul dintre oameni să nu piară

Ca să-i înţelegem pe homosexuali trebuie să-i privim anume prin această prismă. Noi nu ne uităm la lume cu ochii moralei: a te culca cu o femeie este moral, iar altminteri este imoral. Nu. Noi ne uităm la lume cu ochii lui Hristos, Care voieşte ca nici unul dintre oameni să nu piară. Creştinismul nu este o religie a moralităţii, a bunelor maniere. Nu vezi că avem Sfinţi nebuni pentru Hristos? Parcă Sfântul Andrei nu-şi făcea nevoile în faţa trecătorilor şi lua bătaie pentru asta.

Pentru noi, păcatul e o chestiune individuală, ca şi relaţia cu Dumnezeu şi, deci, se judecă în funcţie de persoană şi de împrejurări. Adică, toate păcatele de care nu ne pocăim sunt grave, chiar dacă ele pot părea neînsemnate şi invers, toate păcatele pentru care am adus pocăinţă nu mai sunt grave, chiar dacă ele par şi sunt îngrozitoare. Din acest punct de vedere, îmi e tot una homosexualitatea ca și făţărnicia vameşului, căci și una și alta mă poate pierde, dacă nu mă pocăiesc.

Problema noastră nu este doar aceea de a înceta de a mai săvârşi anumite fapte rele, ci transfigurarea totală a întregii noastre fiinţe. Noi trebuie să ne izbăvim de "trupul morţii acesteia" în care ne aflăm, cum zice apostolul Pavel. Noi vom intra la nuntă cu sau fără haină de nuntă. (...). Numai Hristos poate să intre la cina Tatălui, aşa că trebuie să devenim hristosi. Sfântul Macarie Egipteanul vorbeşte chiar despre "mădularele sufletului" care sunt după chipul mădularelor trupului. Cu aceste mădulare ale sufletului săvârşim păcate sau virtuţi şi astfel ni le "dezvoltăm". Sufletul însă, de vreme ce-l pregătim pentru veşnicie, poate rămâne ciung pentru realităţile de acolo, dacă nu săvârşim virtuţi. Ne putem duce în căruţ acolo, fără mâini, fără picioare, fără ochi, fără nas (...).

Dacă homosexualitatea este mai grozavă, asta nu înseamnă că Hristos o iartă mai greu decât clevetirea

Toți suntem bolnavi: și homosexualii, şi curvarii ordinari, și bârfitorii. Toți avem nevoie de îndreptare. Iar dacă homosexualitatea este mai grozavă, asta nu înseamnă că Hristos o iartă mai greu decât clevetirea, să zicem. Nu. Hristos iartă toate păcatele îndată ce păcătosul zice "iartă-mă". Fiul cel curvar, când s-a întors, nici n-a fost lăsat să-şi termine cuvântul de iertare, că tatăl i-a şi pus inelul în deget şi a poruncit să se taie viţelul pentru el.

Îmi pare că Sfântul Grigore Sinaitul, vorbind despre rugăciunea lui Iisus, zice că, la fiecare rugăciune "Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul", pe care călugărul, creştinul trebuie să o rostească neîncetat, Hristos răspunde: ”Iertate sunt păcatele tale, fiule".

Problema este alta, anume cât se va menţine păcătosul în starea de pocăinţă. Şi, iată, din acest punct de vedere, păcatele trupeşti, fie că este homosexualitate, fie curvie ordinară, sunt foarte greu de învins. Nu că Hristos le iartă mai greu decât pe celelalte, ci pentru că ele lucrează monstruos în trupul şi sufletul păcătosului, îndemnându-l să se întoarcă la ele. Aceste păcate au rănit firea mai tare decât altele şi sângerarea este mai prelungă, dar şi răsplata celor ce o rabdă e mai mare, așa a zis Hristos, iubitorul de oameni. Păcatele acestea împotmolesc firea ca într-o mlaştină, din care, pur şi simplu, e mai greu să te smulgi decât din alte păcate. Şi mai grea devine smulgerea din această mlaştină atunci când ceilalţi creştini, care se cred mai sfinţi, îi condamnă pe păcătoşi. David spune într-un psalm: "Doamne, căci pe cei pe care Tu i-ai bătut, ei au adăugat bătăi asupra lor".

Aşa am ajuns în situaţia jenantă de a apăra homosexualii de agresivitatea dobermanică a credincioşilor noştri. Atunci când Hristos, prin gura lui Pavel, ne spune să purtăm neputinţele unii altora, nu menţionează că noi trebuie să-i sprijinim numai pe cei care în ochii noştri au păcate mai mici, ci pe toţi, deci şi pe homosexuali.

Şi atunci când spune "nu judeca", nu spune că avem "dezlegare" să-i judecăm pe homosexuali.

Noi nu suntem nici inchizitori, nici nazişti ca să osândim homosexualii mai mult decât pe alţii.

Concepţiile acestea puritaniste nu sunt proprii Ortodoxiei, ele ne-au venit din altă parte. Noi nu suntem moralişti, noi suntem iubitori de oameni. Noi nu mustrăm pe alţii, noi purtăm neputinţele împreună. Noi am fost lăsaţi în lume ca să fim prieteni celor de care s-au lepădat toţi prietenii, mângâietori celor străini şi însinguraţi, ascultători celor neascultaţi şi alungaţi. într-un cuvânt, ca să fim "toate tuturor", cum spune Apostolul Pavel, ca măcar pe cineva să mântuim. În multe rugăciuni Dumnezeu este numit "mult-milosârd". Putini români știu ce înseamnă acest cuvânt, pentru că este slavonesc. Milosârd provine de la cuvintele "milosti" - milă şi "serdţe" - inimă, (miloserdnâi), adică "cel cu inimă miloasă", cu inimă mult miloasă. Pe mine mă înduioşează acest cuvânt, mai ales când i-L spun lui Dumnezeu. Dumnezeu are multe însuşiri, e şi drept, şi atotputernic, şi atotştiutor, dar nici una dintre ele nu mă copleşeşte atât de mult ca gândul că Dumnezeu are o inimă miloasă. De aceea nici eu nu mai pot să mă uit la păcatele oamenilor, fie că sunt homosexuali, fie ucigaşi, fie orice altceva, decât cu inimă miloasă. Pentru că vreau să-L înţeleg pe Dumnezeu.

(Ierodiacon Savatie Baștovoi, O Pogorâre la iad, Despre perversiuni și păcate în general, Editura Marineasa, p. 26-36 )