„Chipul dumnezeiesc nu se pierde nici în omul care lucrează contrar lui Dumnezeu. Căci n-ar putea lucra contrar lui Dumnezeu, dacă n-ar păstra în continuare cugetarea şi libertatea. Dar chipul devenit astfel, e un chip deformat. Alegerea răului poate fi susţinută tot cu argumente raţionale şi prezentat ca bine. Dar se vede în această argumentare o forţare a notei, deodată cu nesinceritatea. Se poate omorî cu argumentul că se face aceasta din iubire de oameni. Se fac poate eforturi raţionale mai mari spre argumentarea celor rele, ca bune. Dar răul se simte că nu e bine, se trăieşte ca rău. Argumentarea răului ca bine nu câştigă adeziunea simţirii generale, cum o câştigă binele.”

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 557 la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1983, p. 260)