Pacea se întinde din sufletul ce o are, cum se întinde şi tulburarea. Aceasta arată iarăşi legătura interioară dintre suflete. Dar arată şi faptul că, atât valorile pozitive, cât şi lipsa lor, au ca suporturi persoanele. Pacea nu e o stare impersonală și nici tulburarea. Ci e o stare personală, plină de intenţia îndreptată spre alte persoane.

Ε o valoare prin care comunică persoanele, ca prin toate valorile şi lipsurile lor. Primele unesc persoanele în armonie, ultimele le ţin legate în dizarmonie, în duşmănie. Pacea e marea forţă care le ţine toate în armonie. Dar nu într-o armonie fizică, impersonală, ci în armonia conştientă, iubitoare, în care persoanele îşi menţin libertatea şi unicitatea lor.

De aceea, Dumnezeu Cel întreit în Persoane, dar Unul în fiinţă şi în toate însuşirile sau valorile, ca Creator şi susţinător al tuturor, e izvorul păcii. Şi cel ce iradiază această pace conştientă, iubitoare, înţelegătoare, îmbrăţişătoare, s-a făcut vas al păcii lui Dumnezeu, deci fiu al Lui, fiu prin care se însuşeşte pacea şi se răspândește cu voinţă printre oameni.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 129 la Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 29, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, p.390)