Poate ierta preotul păcatele?
Dar dacă noi putem să ne iertăm unii pe alţii în mod efectiv, ștergându-ne păcatele reciproce, de ce n-ar avea preotul puterea de a ierta păcatele?
„Dumnezeu ne-a dat putere de a ne ierta unii altora, în sensul că ceea ce iertăm noi altora şi alţii nouă, este iertat de fapt şi de către Dumnezeu; că pentru acelea nu vom mai fi judecaţi. Dumnezeu ne-a cedat, în scopul acesta, din puterea Lui. Numai din puterea Lui de judecată nu ne-a cedat, pentru că dăm dovadă că facem uz rău de puterea pe care nici n-o avem de fapt, ci numai ne închipuim că o avem. Dumnezeu lasă să circule bunătatea Sa printre oameni, ca o apă prin canalele subterane ale pământului Său, ca de la plantă la plantă.
Dar dacă noi putem să ne iertăm unii pe alţii în mod efectiv, ștergându-ne păcatele reciproce, de ce n-ar avea preotul, ca reprezentant al întregii Biserici sau comunităţi, din încredinţarea lui Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele făcute de unul sau de altul din credincioşi tuturor celorlalţi oameni, şi păcatele împotriva lui Dumnezeu? Dar şi el are numai puterea de a ierta, însă nu de a osândi”.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1205 la Avva Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare,traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p. 631)