Vă necăjiți văzând că sufletul dumneavoastră se află într-o stare de nepăsare și nesimțire. Dar ce voiați? Bineînțeles, căldură la rugăciune, străpungerea inimii, lacrimi și așa mai departe. Dar dacă le-ați fi avut, ce s-ar fi întâmplat? Ați fi crezut, probabil, că aveți viață îmbunătățită ori că v-ați atins sau vă atingeți deja scopul – mântuirea. Dimpotrivă însă, asta ar fi putut să vă dăuneze, fiindcă n-aveți nici urmă de smerenie – iar harismele acestea și darurile asemenea lor aduc chiar și pierzare celor ce n-au smerenie, pe când lipsirea de aceste simțăminte sau, mai bine zis, harisme și înțelegerea propriei neputințe trebuie să vă ducă la smerenie. Nu trebuie deloc să căutați harismele acestea, ci să vă socotiți nevrednică de ele și să vă vedeți greșelile, nu virtuțile. Tocmai tulburarea dumneavoastră arată că nu este în dumneavoastră smerenie, ci trufie duhovnicească.

(Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Școala ortodoxiei pentru începători – Povețe ale sfinților pentru toate împrejurările vieții, Editura Sofia, p. 109-110)