Nu judeca, ca să nu fii judecat!
Toţi ştiu că a judeca este un păcat şi totuşi nimic nu este mai obişnuit în discuţiile noastre decât a osândi. Iată care e mijlocul cel mai bun de a scăpa de păcatul osândirii: a te socoti pe tine însuţi osândit. Cel care se simte astfel nu are timp să judece pe alţii, ci singurele sale vorbe vor fi: „Doamne, miluieşte! Doamne, iartă păcatele mele!”.
„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”. Ce mai necaz - judecăţile şi osândirile! Toţi ştiu că a judeca este un păcat şi totuşi nimic nu este mai obişnuit în discuţiile noastre decât a osândi. Unii zic: „Să mă ierte Dumnezeu că osândesc”, dar osândirea tot o duc până la capăt. Alţii se îndreptăţesc prin aceea că un om inteligent trebuie să aibă o atitudine faţă de cele ce se întâmplă şi se străduiesc să pară că judecă imparţial; dar până şi cel mai simplu om nu poate să nu simtă în vorbele lor o bucurie trufaşă şi răutăcioasă. Osânda pe care Domnul o rosteşte asupra acestui păcat rămâne, cu toate astea, aspră şi neînduplecată. Cel care osândeşte pe alţii nu are îndreptăţire. Dar ce e de făcut? Cum se poate scăpa de această pacoste? Iată care e mijlocul cel mai bun de a scăpa de păcatul osândirii: a te socoti pe tine însuţi osândit. Cel care se simte astfel nu are timp să judece pe alţii, ci singurele sale vorbe vor fi: „Doamne, miluieşte! Doamne, iartă păcatele mele!”.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 99)
Dumnezeu este dispus oricând să primească pocăința noastră
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro