„Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!"
Sfânta Cuvioasă Parascheva a săvârşit nenumărate minuni, în cei aproximativ 360 de ani, de când se află în laşi. Bolnavi, săraci, studenţi, oameni cu necazuri au cerut ajutorul Cuvioasei Parascheva, iar Sfânta a fost grabnic ajutătoare. Aceste minuni ne-au fost relatate de părinţii de la Catedrala mitropolitană care stau lângă racla Sfintei Parascheva sau chiar de credincioşi.
Spre sfârşitul secolului al XlX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni - Suceava suferea de o boală grea şi incurabilă. Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutor. Apoi, i s-a făcut Sfântul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat Sfânta Parascheva, în haine albe, strălucitoare, şi i-a spus: “Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!”. A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.
În anul 1950, o tânără din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Atunci, bolnava, împreună cu părinţii ei, a alergat la Sfânta Parascheva Şi, cu multe lacrimi, i-a cerut ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.
O femeie dintr-un sat din apropierea laşului era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întâi la Sfânta Cuvioasă Parascheva, cerându-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. După trei zile de la internare, i s-au făcut toate analizele. La urmă, i-au spus medicii: “Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!”
Un copil de trei ani şi jumătate a rămas brusc fără grai. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: “Mamă, mamă! Aici este Doamne-Doamne!”. Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.
Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate fiului ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operaţia. Apoi, s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului:”Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întoarceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră”.
(Monica Dumitrescu - Ziarul Lumina, 15 octombrie 2005)
„A făcut aceasta ca să îl vadă toți și să înțeleagă că Sfânta Euharistie este foc care arde totul”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro