Nu este rar să întâlneşti oameni care afirmă că Sf. Pavel “a inventat” creştinismul. Ideea de bază este că Iisus a învăţat o formă pură şi etică de iudaism, care se axa pe Dumnezeu şi pe viaţa virtuoasă, pe când Pavel a dezvoltat o religie care îl slăvea mai mult pe Iisus decât pe Dumnezeu. Totuşi această idee nu are nici un sens din punct de vedere istoric, deşi a stârnit multe controverse. Până şi cărţi academice serioase îl blamează pe Pavel că a pervertit mesajul lui Iisus în învăţăturile creştine.

Se poate uşor vedea de ce e atât de răspândită această poziţie. În cele trei Evanghelii sinoptice, Matei, Marcu şi Luca, Iisus vorbeşte continuu despre Împărăţia lui Dumnezeu. El nu vorbeşte de obicei despre Sine. În cea de-a patra Evanghelie, totuşi, Iisus vorbeşte despre Sine tot timpul. Chiar şi primii creştini au remarcat acest fenomen. Scriind în jurul anului 200 A.D., Clement de Alexandria descria Evanghelia lui Ioan, ca fiind “o Evanghelie spirituală”, adică nu se referea literal la istoria carierei lui Iisus, ci la semnificaţia ei spirituală şi teologică. Cum au ajuns ucenicii lui Iisus de la o religie aţintită pe Dumnezeul lui Israel şi pe Împărăţia lui Dumnezeu, la o religie devotată persoanei lui Iisus? Pentru mulţi, Apostolul Pavel umple această falie.

Totuşi fiecare evidenţă demonstrează că Pavel nu a inventat de fapt creştinismul. Să începem cu felul cum a ajuns Pavel să-L urmeze pe Iisus. Cartea Faptele Apostolilor arată că Pavel, după ce a persecutat deja pe unii ucenici ai lui Iisus, a avut o viziune, o întâlnire cu Hristos cel înviat. Pavel însuşi descrie această întîlnire ca pe o descoperire (apocalipsă) sau revelaţie. În toate locurile, Faptele sunt de acord cu Pavel că noul apostol a cerut ajutorul unei comunităţi de credincioşi care exista deja în Damasc.

Dacă Pavel a inventat creştinismul, cum a început să existe această comunitate din Damasc? Convertirea lui Pavel, aşa cum o numesc unii, s-a întâmplat la doi sau trei ani după moartea lui Iisus, şi deja comunităţile de ucenici ai lui Iisus se răspândeau dincolo de Iudeea şi Galieea, în Samaria şi în alte părţi ale lumii mediteraneene.

Mai mult, o privire atentă în cariera misionară a lui Pavel demontează idea că el a inventat creştinismul. Însoţind comunitatea de credincioşi din Damasc, Pavel merge mai târziu în Antiohia Siriei. Comunitatea de credincioşi de aici – Faptele se referă la ei ca fiind “creştini” – îl sprijină pe Pavel şi pe însoţitorul lui Barnaba în activităţile lor misionare (Fapte 11:19-26). De bună seamă, Biserica nu l-ar fi sprijinit pe Pavel dacă înăvăţăturile lui ar fi reprezentat o plecare radicală de la ceea ce ei deja ştiau.

Următoarea locaţie misionară a lui Pavel a fost Efesul, o mare cetate care este acum în sud-vestul Turciei. Din nou, Biserica din Efes exista înainte de sosirea lui Pavel, iar Pavel a folosit Efesul ca o bază de operaţiuni pentru misiunea lui în vest.

În sfârşit, avem scrisoarea lui Pavel către Biserica din Roma. Aceasta este singura epistolă paulină către o Biserică pe care el nu o vizitase, din nou vedem o Biserică puternică la fondarea căreia Pavel nu are niciun rol. El nădăjduieşte să viziteze Roma, să clădească o relaţie cu Bisericile de aici, şi să folosească ajutorul lor pentru o misiune viitoare în Spania (Romani 15:23-24).

Deci avem un model. De la Damasc în sudul Siriei, la Antiohia în nordul Siriei, la Efes în Asia (azi Turcia), către Roma şi poate în Spania, Pavel şi-a extins lucrarea misionară pentru a îmbrăţişa întregul bazin nord-mediteranean. Pe măsură ce face acest lucru, el se bazează pe Bisericile localizate în cele mai mari cetăţi cosmopolitane, pentru a-i sprijini misiunea. Toate aceste Biserici existau înainte şi independent de misiunea lui Pavel, totuşi, ele îl sprijină. Acest lucru nu ar putea fi posibil dacă Pavel ar fi inventat o dramatic de nouă interpretare a lui Iisus.

Mulţi oameni remarcă faptul că Pavel rareori Îl citează pe Iisus sau povesteşte episoade din viaţa lui Iisus. Acest lucru este adevărat. În afată de învăţăturile despre răstignirea şi Învierea lui Iisus, Pavel se referă explicit doar la învăţăturile lui Iisus despre divorţ (1 Corinteni 7:10) şi despre Cina cea de Taină (1 Corinteni 11:23-26).  Dar el insistă că învăţăturile lui sunt convergente cu cele ale lui Petru şi ale celorlalţi apostoli (1 Corinteni 3:22; 15:3-11; Galateni 1:18).

Deşi Pavel rareori menţionează exemple specifice despre zicerile şi slujirea lui Iisus, valorile sale fundamentale reflectă influenţa învăţăturilor lui Iisus. Iisus a învăţat pe ucenicii să conducă slujind: aşa a făcut şi Pavel. Iisus a promovat dragostea ca fiind cea mai mare virtute, aşa a făcut şi Pavel. Iisus a anunaţat venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, Pavel a învăţat că Împărăţia va fi pe deplin manifestă la venirea de-a doua a lui Iisus (1 Corinteni 15:24). Slujirea lui Iisus implica oameni ca păcătoşi, prostituate, leproşi şi alţi oameni alungaţi de societate. Pavel şi-a extins misiunea la păgâni.

Nimeni nu poate nega sensurile diferite când compară învăţăturile lui Iisus şi scrisorile lui Pavel. De bună seamă, lucrurile se schimbaseră de la slujirea lui Iisus în Galileea şi Iudeea, până la misiunea lui Pavel la păgânii din bazinul mediteranean. Pentru Pavel, Învierea lui Iisus făcea necesară o dramatică reinterpretare a multor lucruri, inclusiv semnificaţia slujirii lui Iisus. Totuşi, Pavel nu a inventat această idée, mai degrabă el a împărtăşit această idee cu mulţi alţi credincioşi care au fondat Biserici creştine şi au cultivat comunităţi departe de locurile unde a ajuns el.

Articol de Greg Carey

Sursa: http://www.huffingtonpost.com

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati